„Solia neprihănirii lui Hristos trebuie să răsune de la un capăt la celălalt al pământului, pregătind calea Domnului”
General Conference Bulletin, 1893

Sub ocrotirea Celui Preaînalt, la umbra Celui Atotputernic

Vineri, 20 aprilie 2018; timp 33:49; format 1080p * audio

Audio
Sub ocrotirea Celui Preaînalt -- 20 aprilie 2018
Audio
O influență cerească -- 19 februarie 2018

Omul nou și confuzia din Sfânta

Luni, 23 aprilie 2018 - gc

Să susții că ești născut din nou dar totuși mai păcătuiești uneori, este o cacofonie pe care nici Azazel nu o poate clarifica, cu toate cohortele de teologi titrați din solda lui.

Ne-am fi așteptat ca la acest sfârșit de istorie poporul lui Dumnezeu să priceapă odată că „cel născut din Dumnezeu nu păcătuiește” (1 Ioan 3:9), că singurul pământean din această categorie a fost Hristos (1 Ioan 3:5), și că noi, toți ceilalți, suntem niște mincinoși (1 Ioan 2:4) dacă pretindem că nu păcătuim.

Nu pretindem așa ceva, ca să nu ne mustre apostolul Ioan. Dar pretindem că deși păcătuim, totuși suntem născuți din nou. Adică, nu chiar născuți din nou, că asta este o lucrare de o viață întreagă. Să zicem, născuți parțial. Adică am scos doar o mână din pântecele mamei Biserica, cât să apucăm certificatul de naștere și să căpătăm un nume. Suficient. Avem timp să ne naștem complet până la pensie, că nu e nicio grabă să populăm planeta asta cu omul cel nou. (Au încercat asta rabini de frunte, de la ucenicii lui Moise la cei ai lui Marx, fără nicio șansă.) Și dacă tot am scos mâna, cine știe, poate pică în ea vreo pomană gen green card pentru Canaanul ceresc. Oricum altceva mai bun nu avem ce face cu ea, așa cum istoria a demonstrat fără tăgadă (Isa 59:11).

De o asemenea perlă, recunosc, doar îngerul bisericii Laodicea este capabil.

Cum a ajuns acest popor în asemenea incredibile încurcături babiloniene?

Probabil există mai multe explicații, dar cea mai evidentă dintre ele este că Inspirația are două categorii de instrucțiuni și informații pentru două categorii de oameni din poporul lui Dumnezeu din generația în viață.

Prima — o majoritate zdrobitoare — a primit adevărul advent deoarece era cea mai sigură, biblică, civilizată și garantată cale de a fi mântuit. Mântuirea este prioritatea lor unică. Nu au niciun interes pentru marea controversă, pentru eliberarea lui Dumnezeu de acuzațiile grave care I S-au adus, sau pentru eliberarea lui Hristos din poziția de Mijlocitor în care este obligat să rămână din cauza păcătuirii perpetue a poporului Său. Ei sunt partizanii mântuirii via mormânt, după principiul: „Așa cum au murit părinții noștri în credința adventă, tot așa vrem și noi să trăim și să murim. Dacă a fost bună pentru ei, este bună și pentru noi.” De aici melodia mioritică „Mergem înainte, sub același steag,” sau „Gi’ me dat ol' time religion” a fraților de peste baltă.

Deoarece au fost mereu o majoritate zdrobitoare, Dumnezeu a fost nevoit să vorbească majoritar în Inspirație (Biblia și Spiritul Profeției) pentru ei. Trebuiau ajutați cel puțin să stea departe de nelegiuire prin frică (Evrei 2:15), sperând ca până la pensie să capete înțelepciunea aceea care recunoaște că Hristos — omenescul plus divinul — nu s-a realizat în ei, și să apeleze astfel la mila Domnului pentru această unire măcar în lipsa lor, după moarte. Sfaturile și îndemnurile pentru ei sunt la tot pasul în Inspirație.

A doua categorie — o minoritate incredibilă — a primit adevărul advent deoarece a înțeles că Dumnezeu a ridicat această mișcare spre a produce cu ei Ziua Ispășirii, și deci încheierea marii controverse și a scopului lui Dumnezeu în creațiune.

Dacă cerul era interesat doar de mântuire personală, individuală, nu era nevoie de mișcarea adventă. Credincioșii cinstiți din fiecare perioadă a Bisericii Creștine au fost mântuiți pe baza adevărului vremii lor, iar dacă ne gândim bine, bravii protestanți din Filadelfia nu primesc niciun fel de mustrare, numai laude. Adică, mântuire garantată fără dureri de cap. Mântuire garantată via mormânt, evident.

De ce atunci mișcarea adventă? Avea cerul nevoie de laodiceeni cu grumazul înțepenit, habarniști („și nu știi”) care se visează crema cremelor și elita elitelor, pe care Martorul Credincios să-i verse din gura Lui din lipsă de ceva mai bun de făcut?

Nicidecum.

Prin mântuire via mormânt Dumnezeu nu putea nicidecum să realizeze scopul Său comunicat prin Ezechiel: „Și neamurile vor cunoaște că Eu sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor” (Eze 36:23). Avea nevoie de o generație în viață în care să repete demonstrația făcută în Hristos, că atunci când omenescul este unit cu divinul, omul nu păcătuiește. Doar așa se trage linia de despărțire între Hristos și Baal, deschis, public, în văzul întregului univers, ca o ultimă invitație adresată locuitorilor pământului de a accepta oferta de har abundent a unui Părinte sensibil și iubitor. Acesta era scopul soliei îngerului al treilea, să arate calea în Sfânta Sfintelor, unde Hristos a intrat pentru Nuntă în 1844. Această înțelegere a produs grupul mic al pionierilor adventiști și astfel a apărut Marea Mișcare Adventă.

Marea Mișcare Adventă nu putea supraviețui decât în atmosfera cerească a Sfintei Sfintelor, în suflarea care oferea lumină, putere, bucurie, dragoste și pace. Ziua Ispășirii era cartea lor de identitate iar Hristos singurul Lider și Conducător prin care erau acceptați la căsătoria din Sfânta Sfintelor, unicul loc în care un popor se naște dintr-o sămânță care nu poate putrezi.

Era o mișcare, și se presupune deci că solia lor avea o slavă crescândă, al cărei final trebuia să lumineze pământul cu slava lui Dumnezeu.

Nu s-a întâmplat, iar inspirația ne-a spus de la început de ce nu s-a întâmplat: „Am văzut cum unul după altul părăseau gruparea celor care se rugau lui Isus în Sfânta Sfintelor, și mergeau să se alăture celor dinaintea tronului; și imediat primeau influența nesfântă a lui Satana” (Day-Star Extra, 14 martie 1846).

S-au întors în Sfânta, și au devenit o biserică. O biserică ce oferă mântuire via mormânt, ca toate celelalte. Toate primesc lumină și putere de pe tronul lui Baal, deci cresc numeric și dogmatic, sacramental, instituțional, iar Osea 2 este în cel mai precis mod avertismentul Bisericii Laodicea că prosperitatea aceasta numerică în care ne desfătăm are altă origine decât aceea susținută oficial: Mama voastră nu este soția mea, iar Eu nu sunt soțul ei (Osea 2:1-13).

În aceste zile oameni din acest popor și-au descoperit destinul glorios și s-au apucat să sape după comorile ascunse ale Sanctuarului. Prin mormanele de moloz adunat peste mărgăritar — moloz produs de interesul pentru mântuire personală — ei încep să descopere ici și colo pasaje care le sunt adresate direct, spre a-i conduce dincolo de perdea, acolo unde Dumnezeu așteaptă de mult timp un popor pentru ziua aceea mare și înfricoșată. Și respectă instrucțiunile primite: „Fiecare rază de lumină descoperită trebuie comunicată altora. Un singur interes va predomina, un singur subiect le va înghiți pe toate celelalte: Domnul, neprihănirea noastră” (SD 259).

Exact aici începe scandalul crucii, deoarece aceste puține citate și pasaje nu se potrivesc deloc cu mulțimea celor care vorbesc majorității interesate de mântuire via mormânt. Și așa cum motivațiile fiecărei grupări sunt în conflict flagrant, la fel și citatele pe care ei se sprijină.

Unii se află în Sfânta, și luptă deci pentru teologia acelei încăperi, acelei lucrări care a fost realmente odată lucrarea lui Hristos. Pentru această lucrare există versete și material adunat de aproape 2000 de ani, deci din abundență.

Ceilalți se află dincolo de perdea cu inima, așteptând să fie invitați la Ziua ispășirii pentru cei în viață, și luptă pentru faza a doua a lucrării lui Hristos. Proporțional, pentru ei există destul de puțin material, pe care cerul cu mari sacrificii a reușit să-l păstreze de-a lungul istoriei. Ca să ajungă la noi mărgăritarele rare ale neprihănirii lui Hristos cerul a sacrificat pe toți profeții Săi, de la A la Z (Abel la Zaharia), și nu a cruțat nici pe Al Doilea Adam, în speranța că „va vedea rodul muncii sufletului Lui, și se va înviora.”

Până în ziua de azi Odrasla nu a văzut „rodul muncii sufletului Lui,” adică un popor „fără pată, zbârcitură sau ceva de felul acesta,” un neam sfânt născut din Al Doilea Adam, dintr-o sămânță care nu poate putrezi.

De ce?

Deoarece majoritatea zdrobitoare din biserică, bazându-se pe majoritatea zdrobitoare a materialelor adresate lor, se ridică împotriva chemării Domnului de a părăsi Babilonul și de a veni la Muntele Casei Domnului, dincolo de perdeaua dinlăuntrul templului. Ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, îngerul Bisericii Laodicea stă fascinat în fața tronului din Sfânta și ține întreaga biserică încătușată într-o lucrare pe care Hristos a părăsit-o în 1844, lucrare care nu poate oferi decât mântuire via mormânt. O lucrare în care credincioșii se nasc din nou toată viața lor și la bătrânețe constată că nu s-au născut deloc. O lucrare în care nelegiuirea este unită cu sărbătoarea și triumfalismul în cel mai incredibil, insuportabil și intolerabil mod cu putință.

Astfel se explică bătălia aceasta inutilă cu versete și citate care face internetul să vibreze în zilele noastre. Așa cum lucrarea zilnică se deosebea de lucrarea anuală în sistemul ceremonial, tot așa lucrarea din Sfânta se deosebește de lucrarea din Sfânta Sfintelor, al cărei timp a venit de mult. La fel se deosebesc și susținătorii lor, și niciun fel de armistițiu nu este posibil între ei.

Martorul Credincios va fi obligat curând, și cu durere, să declare: „Efraim s-a lipit de idoli, lăsați-l în pace.” Iar prorocul Ilie, de acolo din Patria Păcii unde se află acum, va privi mut de uimire cum închinarea la Baal din zilele noastre a luat cea mai subtilă formă de pe tot parcursul istoriei, mult mai subtilă decât în vremea Izabelei de odinioară. Și zelos pentru Numele Domnului cum îl știm, ar coborî imediat printre noi dacă ar mai găsi Domnul o văduvă prin Sarepta Sidonului, dispusă să-și riște viața pentru un musafir așa problematic.

...***...

Scopul etern al lui Dumnezeu

Maria Magdalena și părtășia de natură divină

„Urâciunea pustiirii așezată în Locul Sfânt”

Jones, Waggoner și chemarea lor la slujire

...***...

Domnul cu tine, viteazule!

Maladia care sfidează timpul

Unde este „slava crescândă” a soliei 1888?

Ziua Ispășirii, A.T.Jones și poporul rămășiței

Copyright