„Solia neprihănirii lui Hristos trebuie să răsune de la un capăt la celălalt al pământului, pregătind calea Domnului”
General Conference Bulletin, 1893

„Absurdă, mistică și nedemnă de o minte inteligentă”

Vineri, 13 octombrie 2017; timp 11:35; format 1080p * audio

Audio
Mortalul munte Moria intergalactic * 17 octombrie 2017

Ne cerem scuze...

17 octombrie 2017 - gc

Noi, cei din tranșeele primei linii a frontului din Efeseni 6:12-14, nu ne acomodăm prea ușor — deși ne-am dori din toată inima — în saloanele respectabile și elegante ale societății din spatele frontului; ne cerem scuze.

N-am prea avut parte în ultima vreme de șampon și apă caldă. Hainele noastre sunt zdrențuite rău de tot, iar căștile de oțel turtite din toate direcțiile. Nici limbajul nostru nu este prea șlefuit, iar lungile nopți nedormite au lăsat urme adânci în dispoziția de a purta conversații plăcute și parfumate. Clar, nu suntem cei mai buni tovarăși de lucru, petreceri sau întâlniri prietenești; ne cerem scuze.

Aflați în imediata proximitate a adversarului, am început să-i cunoaștem tacticile, obiceiurile, manevrele. După numeroasele încleștări corp la corp am putea spune că îl recunoaștem și după miros. Așa se face că ne este greu să cădem de acord cu frații noștri când ei văd peste tot doar prieteni inofensivi și binevoitori. Nu mai putem fi păcăliți ușor cu șmecheriile perfide ale adversarului, după atâția ani de luat la trântă cu toate stihiile infernului; ne cerem scuze.

Familia și cei apropiați insistă de noi să ne luăm multele permisii pe care le-am refuzat ani la rând, și la care avem tot dreptul. Poate au dreptate, ar prinde bine un moment de respiro, o clipă de relaxare după anii lungi de aprigă încleștare cu stăpânitorii văzduhului. Din păcate nu este posibil, ne cerem scuze. Noi ne-am angajat că nu vom părăsi tranșeele până nu vom vedea cu ochii noștri că s-a deschis pentru „casa lui David și pentru locuitorii Ierusalimului” un izvor pentru păcat și necurăție.

Nu numai hainele noastre arată jalnic, dar și trupurile noastre sunt pline de cicatrici și răni deschise, nestoarse, nelegate și neunse cu untdelemn. Mulți dintre noi am pierdut mâini, picioare, ochi, și astfel imaginea din oglindă nu se mai potrivește cu aceea din mintea noastră. Înțelegem că nu suntem o priveliște încântătoare sau o companie atrăgătoare, și nu ne supărăm că suntem ocoliți când este vorba de sărbători și aniversări ale biruințelor trecute.

Unii dintre noi au pierdut frați scumpi, tovarăși de bătălie cu care am stat umăr la umăr ani de zile, și asta, prieteni, are darul să producă un așa gol sufletesc pe care niciun cuvânt nu-l poate exprima corect. Astfel se explică pustiul din privirile noastre uneori; ne cerem scuze.

Este clar că ni s-a acrit și nouă cu viața de front, cu mizeriile și urâciunile ei, dar în această bătălie nu există expresia armistițiu. Nu poate fi abandonată pur și simplu fără pierderi enorme pentru națiunea și regele nostru. Suntem conștienți că putem fi secerați în orice clipă, și că nimeni n-ar avea timp să se ocupe de noi sau să ne compătimească. Dar nici nu vedem o altă soluție. Preferăm moartea la datorie decât predarea necondiționată care ni se propune.

O astfel de situație, înțelegeți, ne-a cam asprit în maniere și limbaj, ceea ce ar putea să supere pe unii dintre voi, lucru pentru care încă o dată ne cerem scuze.

...

Nutresc o speranță secretă că reevaluând suferința teribilă prin care trece Părintele nostru ceresc în aceste momente, când se apropie veriginos despărțirea totală și finală de miliarde de copii ai Săi, veți avea o nouă percepție asupra bătăliilor prezente.

...***...

Haina neprihănirii

Solia lui Dumnezeu este nenegociabilă

„Părăseau gruparea...”

Enoh, tâlharul

Copyright