Totul este gata...
Articole

Haina neprihănirii

14 octombrie 2017 - gc

Articol

Limbajul figurat despre neprihănire ca fiind „o haină” este adânc înrădăcinat în modul de comunicare al inspirației, din toate timpurile.

În Eden, spune Moise, primii părinți au pierdut o haină și au trebuit să croiască altele din frunze de smochin. 

Isaia spune că neprihănirea noastră este ca o haină mânjită, iar în capitolul 61, un cântec al viitorului Mesia, spune că El se bucură că Dumnezeu L-a îmbrăcat cu neprihănirea ca și cu o haină.

Zaharia proiectează scena judecății, când această haină mânjită va fi înlocuită de haina de sărbătoare a nunții, neprihănirea lui Hristos. 

Apostolii redau cuvintele lui Hristos din pildele despre nuntă și haina pentru acest eveniment, în diferite ipostaze.

Ioan spune că miresei lui Hristos i se oferă haina de nuntă, de „in subțire, strălucitor și curat.” 

Ellen White precizează că această haină este țesută în războiul cerului, fără niciun fir de origine omenească.

Dincolo de metaforă, ce este realmente această haină a neprihănirii lui Hristos?

Chiar de la începutul creației, Dumnezeu a așezat o temelie sigură și de neschimbat după care să populeze universul cu ființe inteligente. Este numit de noi „scopul etern al lui Dumnezeu” (DA 161), și prevedea ca fiecare ființă creată, „de la serafimul luminos și sfânt până la om” să fie construită ca o locuință a Duhului Sfânt. Această prezență sfântă aducea perfecțiune și nemurire individului, producând conformare absolută față de legile universului, morale sau fizice .

Fiecare nouă familie din univers a fost creată după acest scop etern. Observăm acest lucru cel mai bine la primii părinți ai familiei umane. Prezența Duhului Sfânt în Adam și Eva producea neprihănire — adică perfectă conformare față de legea divină — în plan moral, și o haină — o lumină plăcută care realmente le acoperea și proteja trupul — în plan material. De aici expresia metaforică de mai târziu „haina neprihănirii din Eden.”

Dar primii părinți, amăgiți de Împotrivitorul lui Dumnezeu, au renunțat la haina neprihănirii și s-au angajat în proiectul evoluționist de a deveni ei înșiși dumnezei. Duhul Sfânt a fost alungat, haina a dispărut, neprihănirea a încetat și nelegiuirea i-a luat locul. Din această stare au populat ei planeta cu oameni „născuți în nelegiuire,” adică despărțiți de Dumnezeu.

Așadar, neprihănirea este prezența Duhului Sfânt în templul inimii, iar nelegiuirea este lipsa Lui. Neprihănirea personală, prin prezența Duhului Sfânt în templul inimii a fost temelia creației de la început și va fi până în infinit. Tulburată doar de această nenorocită sincopă adusă de rebeliunea lui Satana, când părtășia cu natura divină a fost stopată.

În Isus Hristos, Dumnezeu a oferit prototipul după care dorește să recreeze omenirea aceasta născută „în Adam.” Prezența Duhului Sfânt în El a produs neprihănirea pe care o admirăm, iar aceasta a venit instantaneu, la naștere. Nu a fost nevoie să fie „țesută” progresiv în viața Lui, deoarece exista din eternitate și funcționase perfect la miliarde de îngeri și locuitori ai cerului mult înainte de apariția omenirii. Era nouă doar pe acest pământ scufundat în nelegiuire, dar ea funcționa peste tot în univers. Nu a apărut atunci, în viața lui Hristos. Nu a fost un produs unic, local, creat special pentru Hristos și familia omenească, o situație de conjunctură în care Dumnezeu a trebuit să inventeze ceva nou.

În ciuda declarației serioase că haina neprihănirii lui Hristos „este țesută în războiul cerului, în care nu există niciun fir de origine omenească,” au fost oameni în acest popor (sunt și astăzi), care cred că haina aceasta este țesută în caracterul individului, o îmbinare dintre uman și Duhul Sfânt care produce sfințenie progresivă. Hristos spunea că Mângâietorul care urma să vină — nu venise până în acel moment  (Ioan 7:39) — avea ca misiune să convingă lumea de păcat, neprihănire și judecată. Nicidecum să Se „țeasă” cu nelegiuirea din noi progresiv. 

În Parabole avem o perfectă declarație despre ce înseamnă să fim îmbrăcați cu această haină. Ascultați:

„Când ne supunem lui Hristos, inima este unită cu inima Lui, voința este topită în voința Lui, mintea devine una cu mintea lui, gândurile sunt aduse sub stăpânirea Lui; noi trăim viața Sa. Aceasta înseamnă să fim îmbrăcați cu neprihănirea lui Hristos” (COL 312).

În 1888, elita poporului lui Dumnezeu — îngerul bisericii Laodicea — nu se găsea nicidecum în această stare, cu „gândurile sub stăpânirea Lui.” Din contră, ni se spune că s-a lucrat în tot timpul sesiunii „după aranjamentele lui Satana.” De aceea a trimis Domnul pe frații Waggoner și Jones la ei cu „solia Martorului credincios” (Letter S24, 1892). Pastorii și poporul nu aveau nici haină, nici aur, nici doctorie pentru ochi. Dimpotrivă, evaluarea este cât se poate de precisă: „Ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol,” și de aceea este chemat urgent să „cumpere” haina și să nu-L mai țină pe Hristos afară.

Și cum răspunde această elită, din 1888 și până astăzi, la invitația de a primi haina neprihănirii lui Hristos? „Mulțumim frumos, noi am primit haina când ne-am supus lui Hristos la botez, și El ne modelează caracterul pentru biruință totală. Mergeți cu invitația aceasta la drumuri și la garduri, noi avem deja haina.”

Și pasajul din Parabole se încheie astfel:

„Atunci când Domnul privește asupra noastră, El nu vede haina din frunze de smochin, nu vede goliciunea și diformitatea păcatului, ci propria Sa haină a neprihănirii, care este ascultare perfectă de legea lui Dumnezeu” (COL 312).

Ei bine, cu excepția lui Hristos, până acum nu a apărut niciun om cu o „ascultare perfectă de legea lui Dumnezeu.” Haina aceasta s-a oferit, în lipsă, morților în Hristos, și va fi oferită unei generații în viață la Ziua Ispășirii Finale, când Dumnezeu va produce în fața lumii uimite un popor cu „ascultare perfectă de legea lui Dumnezeu.”

Prin urmare, neprihănirea lui Hristos nu este nimic altceva decât prezența deplină a Duhului Sfânt în templul inimii lui Isus Hristos, al doilea Adam. Exact aceeași neprihănire ca și a primului Adam. Doar că primul a alungat-o, iar al doilea a fost dispus mai bine să moară pentru totdeauna decât să se despartă de ea. Despre această neprihănire vorbește pasajul principal al soliei 1888:

„Domnul, în marea Sa îndurare, a trimis poporului Său o foarte prețioasă solie prin frații Waggoner și Jones. Această solie urmărește să aducă mai proeminent în fața lumii pe Mântuitorul răstignit, jertfa pentru păcatele întregii lumi. Ea invită poporul să primească neprihănirea lui Hristos. Aceasta este solia pe care Dumnezeu a ales-o să fie dată lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie proclamată cu voce tare și însoțită de revărsarea Duhului Său în măsură bogată” (TM 91,92).

Dacă trebuie primită, înseamnă că nu o avem. Este ceva de primit, din afară și care nu ne aparține nici în cel mai redus procent. Nimic. Zero. Nu este creată, inventată, produsă, țesută individual, pentru fiecare sau în fiecare deosebit. Nici nu este produsă în colaborare cu noi. Locuiește Duhul Sfânt în minte, acolo este haina neprihănirii. Nu locuiește, acolo este haina nelegiuirii.

Cu venirea Lui căpătăm neprihănirea, iar venirea aceasta este „deodată” (Mal 3:1-3), „într-o singură zi” (Zah 3:9), după principiul „căci El zice, și se face” (Ps 33:9). Orice altă cale de obținere a neprihănirii este evoluționism deghizat, de care bănuim noi că omenirea ar cam fi trebuit să se sature după atâtea mii de ani de experimente nereușite.

Solia îngerului al treilea este deci o invitație pentru popor de a primi neprihănirea lui Hristos. Dar poporul acesta nu primește invitația tocmai pentru că este convins că el deja a primit — la botez, sau cândva pe parcurs — haina neprihănirii, alifia și credința. Adevărat, nu pretind că au primit-o complet, ci doar o mică parte, la care se adaugă în fiecare zi câte puțin până când ajung la toată plinătatea lui Hristos. De aici și limbajul ascuns al inimii: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic” (Apoc 3:17). Adică, am primit o bucățică de aur, haină, doctorie, sunt deci pe calea cea bună.

Martorul Credincios spune răspicat că nu așa stau lucrurile. El avertizează biserica Laodicea, prin frații Waggoner și Jones, că nu a primit nimic; nu are nici aur, nici haină, nici doctorie, și că speranța aceasta a sfințirii progresive, a „țeserii” neprihănirii peste nelegiuire, este halucinație curată, provenită din „suflarea nesfântă” pe care o tot solicită de la o sursă falsă.

Acest altar al lui Baal și stâlpul Astartei de pe el vor trebui dărâmate cât mai curând din ograda denominațională, chiar dacă vocea obștei ne va trimite la moarte pentru această obrăznicie.

...***...

La același subiect:

Frunzele de smochin nu sunt o protecție

Copyright