Totul este gata...
Articole

Este chiar atât de grav

Vineri, 24 august 2018 - gc

Articol

Voci oficiale, numeroase și tot mai determinate, spun că episodul 1888, raportul acelor vremi și Sesiunea CG de la Minneapolis sunt relicve ale trecutului de care nu merită să ne ocupăm. La ce folosește să răscolim arhivele și să tulburăm morții, dacă oricum nu mai putem schimba nimic din ceea ce s‐a întâmplat atunci? Mântuirea fiind personală, de ce ne-am mai pierde timpul cu păcatele și erorile altora, cu micile și nevinovatele „conflicte de personalitate” ale părinților noștri spirituali din acea perioadă de tristă amintire?

Putem aplica acest raționament și la alte perioade ale istoriei?

Dacă scrierile sorei White despre 1888 sunt „o relicvă a trecutului” care nu merită studiată, atunci de ce scrierile apostolilor de acum 2000 de ani sunt nu numai studiate, dar chiar disecate, analizate la nivel de frântură de slovă, și suntem insistent invitați să ne aplecăm asupra lor? De ce tipărim an de an manuale de studiu — Lecțiunile Școlii de Sabat — despre evenimente, fapte și oameni dintr-un trecut extrem de îndepărtat? De ce este important un trecut de două, trei sau chiar patru mii de ani, iar unul de o sută treizeci de ani este nesemnificativ, neindicat și chiar periculos? Dacă este nepotrivit să tulburăm morții de acum un secol, de ce este potrivit să-i tulburăm pe cei morți cu milenii în urmă? Poate datorită faptului că acela este trecutul altora, pe când acesta din 1888 este trecutul nostru?

Noi credem că iritarea pe care o produce solia 1888 vine din realizarea aproape subconștientă că atunci am făcut ceva teribil de rău, și de care încă nu dorim — sau nu credem că trebuie — să ne pocăim. Suntem afectați de o vrăjmășie ascunsă, perfidă, și de care ne-am îngrozi dacă am înțelege implicația ei finală: Dorința de a-L ucide pe Dumnezeu.

Este aceeași maladie care afectează pe frații noștri iudei. Și pe ei îi irită cumplit anul 31, episodul Isus din Nazaret, și de aceea merg oricât de departe spre a spulbera istoria acelor vremuri, în timp ce proslăvesc făgăduințele de grandoare națională ale profeților lor dintr-un trecut foarte îndepărtat. Nici ei nu doresc să dezgroape morții lor, și să tulbure mormintele văruite, chiar dacă noi le amintim mereu că problema lor este veche de două mii de ani și nerezolvată. În rest, nicio diferență, aceeași natură umană netrebnică…

Este conștiința dumneavoastră deranjată de prezentarea și publicarea acestor mărturii din trecutul nostru recent? Vă tulbură și vă stârnește mânie prezentarea neprihănirii lui Hristos în legătură cu legea ca singură soluție pentru încropeala laodiceană? Dacă da, acesta este semnul sigur că aveți nevoie tocmai de alifia vindecătoare a soliei trimise atunci, și că evitarea ei, în loc să vindece rana, așează doar un bandaj superficial peste cea mai periculoasă maladie a tuturor secolelor: Încropeală latentă mascată în zel pentru Hristos. Mai precis, închinare la Baal, în timp ce ne măgulim că slujim lui Dumnezeu.

Da, este chiar atât de grav.

...***...

Articole 2018

Domnul cu tine, viteazule!

Omul nou și confuzia din Sfânta

Confederația și „spiritul rezistenței la schimbare”

Biserica rămășiței și credința pionierilor

Este chiar atât de grav

Copyright