Totul este gata...
Carti

„Punctul cel mai însemnat”

Capitolul 10 - Calea consacrata; A.T.Jones

CARTE

“Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un (aşa) Mare Preot.” În ce constă acest “apogeu?”

1. El, care era mai pe sus decât îngerii - Dumnezeu - a fost făcut mai pe jos decât ei - om.

2. El, care era natură dumnezeiască a fost făcut natură umană.

3. El, care era în toate lucrurile deopotrivă cu Dumnezeu, a fost făcut în toate lucrurile asemenea omului.

4. Ca om, El a fost ispitit în toate lucrurile ca şi noi, dar nu a păcătuit niciodată, ci a fost în toate lucrurile credincios Celui ce L-a chemat.

5. Ca om, ispitit în orice lucru ca şi noi, a fost atins de sentimentul slăbiciunilor noastre şi a fost făcut desăvârşit prin suferinţe, pentru a putea fi un Mare Preot milos şi vrednic de încredere, chemat la aceasta de Dumnezeu. 

6. A fost făcut Mare Preot prin puterea unei vieţi fără sfârşit.  

7. A fost făcut Mare Preot prin jurământul lui Dumnezeu. 

Acestea sunt considerentele Cuvântului lui Dumnezeu pentru care punctul cel mai însemnat este: “Avem un Mare Preot însemnat.”

Şi aceasta nu este decât o parte din “punctul cel mai însemnat,” pentru că întregul enunţ este: “…că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.”

Pe pământ era un sanctuar ridicat şi făcut de om. E drept, făcut şi aşezat potrivit directivelor Domnului; totuşi, mult diferit de sanctuarul sau adevăratul cort pe care Domnul Însuşi l-a ridicat, nu omul - atât de diferit, pe cât de diferită poate fi lucrarea unui om de lucrarea lui Dumnezeu.

Acel “sanctuar pământesc,” împreună cu lucrarea din el sunt descrise mai pe scurt, iar semnificaţia lui comentată în Evrei 9, mai pe scurt decât oriunde. Să cităm, deci Evrei 9,2-12: “În adevăr, s-a făcut un cort. În partea dinainte, numită “Locul Sfânt,” era sfeşnicul, masa şi pâinile pentru punerea înaintea Domnului; după perdeaua a doua se afla partea cortului care se chema “Locul prea sfânt.” El avea un altar de aur pentru tămâie, şi chivotul legământului ferecat peste tot cu aur. În chivot era un vas de aur cu mană, toiagul lui Aaron, care înfrunzise, şi tablele legământului. Deasupra erau heruvimii slavei, care acopereau capacul ispăşirii cu umbra lor. Nu este vremea să vorbim acum cu deamănuntul despre aceste lucruri. Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii cari fac slujbele, intră totdeauna în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului. Prin aceasta, Duhul Sfânt arăta că drumul în Locul prea sfânt, nu era încă deschis câtă vreme sta în picioare cortul dintâi. Aceasta era o asemănare pentru vremurile de acum, când se aduc daruri şi jertfe, care nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui. Ele sunt doar nişte porunci pământeşti, date, ca toate cele privitoare la mâncări, băuturi şi felurite spălături, până la o vreme de îndreptare. Dar Hristos a venit ca Mare Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare şi mai desăvârşit, care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta; şi a intrat, odată pentru totdeauna, în Locul prea sfânt, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veşnică.”

Sanctuarul acela era doar „o asemănare” pentru vremurile de acum. În El, preoţii şi marii preoţi slujeau şi aduceau daruri şi jertfe. Dar toate acestea - preoţie, lucrare, daruri şi jertfe - erau, deopotrivă cu sanctuarul, doar „o asemănare pentru vremurile de acum,” pentru că ele “nu pot duce pe cel ce se închină în felul acesta, la desăvârşirea cerută de cugetul lui.”

Sanctuarul, Cortul însuşi, era doar o reprezentare a sanctuarului şi adevăratului cort pe care Domnul l-a făcut, nu omul.

Marele preot din sanctuarul pământesc era doar o reprezentare a lui Hristos care este Mare Preot în Sanctuarul şi Cortul cel adevărat.

Lucrarea marelui preot din sanctuarul pământesc era doar o reprezentare a lucrării lui Hristos, Marele nostru Preot “care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri ca slujitor al Locului Prea Sfânt şi al adevăratului Cort care a fost ridicat nu de om, ci de Domnul.”

Jertfele preoţilor în lucrarea din sanctuarul pământesc erau doar o reprezentare a jertfei lui Hristos, adevăratul Mare Preot, în lucrarea Sa din Sanctuarul şi adevăratul Cort.

Astfel, Hristos a fost adevărata esenţă şi adevăratul sens al întregii profeţii şi slujbe din sanctuarul pământesc; prin urmare, tot ceea ce s-a desfăşurat în cadrul lor fără această semnificaţie a fost, pur şi simplu, fără valoare. Pe cât de sigur este Hristos, adevăratul Mare Preot al creştinătăţii, prefigurat de marele preot levit de pe pământ, pe atâta sanctuarul în care slujeşte Isus este adevăratul sanctuar, prefigurat de sanctuarul pământesc din timpul dispensaţiunii levite. Pentru că este scris: “Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile după Lege. Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu când avea să facă cortul. Ia seama, i s-a zis, să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte (Evrei 8,4.5).

“Dar, deoarece chipurile lucrurilor care sunt în ceruri au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca însăşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea. Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu” (Evrei 9,23.24). Şi “chiar în cer,” în timpul dispensaţiunii creştine, a fost văzut tronul lui Dumnezeu şi un altar de aur, în care un înger cu o cădelniţă de aur aducea tămâie, împreună cu rugăciunile tuturor sfinţilor: “Fumul de tămâie s-a ridicat din mâna îngerului înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile sfinţilor” (Apocalips 4,5; 8,2-4). Tot în acest timp a fost văzut “chiar în cer” templul lui Dumnezeu: “Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său…” - Apocalips 11,19; 15,5-8; 16,1. Mai departe, au fost văzute “şapte lămpi de foc” care ardeau “înaintea scaunului de domnie” (Apocalips 4,5). Şi, “în mijlocul celor şapte sfeşnice,” se vedea “cineva, care semăna cu Fiul omului,” îmbrăcat în haină de Mare Preot (Apocalips 1,13). 

Aşadar, există un sanctuar al dispensaţiunii creştine, pentru care sanctuarul din vechime era o prefigurare, aşa cum există o mare preoţie creştină, a cărei prefigurare a fost marea preoţie din vechime. Şi există slujba lui Hristos, Marele nostru Preot din sanctuarul din cer, la fel de adevărat cum a existat o preoţie în sanctuarul pământesc, din vechime. “Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare Preot, care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului prea sfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul.”

Copyright