Totul este gata...
Carti

Vremurile de înviorare

Capitolul 16 - Calea consacrata; A.T.Jones

CARTE

Iar acum, în această vreme de împlinire a speranţei tuturor veacurilor, în această vreme când adevăratul sanctuar este realmente pe cale de a fi curăţit, când lucrarea evangheliei este pe cale de a fi împlinită şi taina lui Dumnezeu, într-adevăr, încheiată, acum este vremea tuturor vremilor când cei ce cred în Isus, binecuvântaţii beneficiari ai preoţiei Sale pline de slavă şi ai minunatei Lui mijlociri în adevăratul sanctuar, vor fi pe deplin părtaşi harului Său ceresc; în viaţa lor se va realiza încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor şi aducerea neprihănirii veşnice.

Cu certitudine acesta este singurul scop al preoţiei şi lucrării lui Hristos în adevăratul sanctuar. Nu este suficientă această preoţie? Nu este slujba Lui eficientă pentru a-şi atinge scopul? Mai mult ca sigur, este. Numai pe această cale, a preoţiei lui Isus este posibilă desăvârşirea. Nici un suflet nu ar putea vreodată să realizeze prin sine însuşi încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor, sau aducerea neprihănirii veşnice în propria lui viaţă. Pentru că totul trebuie făcut numai prin preoţia şi lucrarea Celui care S-a dat pe Sine şi care a fost dat pentru ca orice suflet să poată fi prezentat „sfânt şi fără pată” înaintea lui Dumnezeu.

Orice om a cărui inimă este înclinată spre adevăr şi dreptate doreşte aşa ceva. Numai preoţia şi lucrarea lui Hristos pot realiza acest lucru. Acum este timpul acestei realizări. Să credem, dar, în Cel care lucrează pentru ea şi să avem încredere că El o va face complet şi pentru veşnicie.

Acesta este timpul şi aceasta este lucrarea despre care este scris că „nu va mai fi nici o zăbavă.” Şi de ce ar zăbovi? Când preoţia Marelui nostru Preot este eficientă şi când jertfa şi slujba Lui sunt eficiente pentru împlinirea făgăduinţei şi speranţelor oricărui credincios, atunci de ce să mai fie zăbavă în încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor, şi aducerea neprihănirii în viaţa lor? Să ne încredem în El, lăsându-L să facă, ceea ce numai El poate să facă. Să ne încredem şi să primim plinătatea a tot ceea ce i se cuvine oricărui suflet care crede şi, implicit, se încrede în Apostolul şi Marele Preot al mărturisirii noastre – Isus Hristos.

Am văzut că acel corn mic - omul fărădelegii, taina fărădelegii - a pus preoţia sa pământească, omenească şi păcătoasă, lucrarea şi sanctuarul său în locul preoţiei, lucrării şi sanctuarului ceresc, care sunt sfinte. În această preoţie a tainei fărădelegii, păcătosul îşi mărturiseşte păcatele preotului şi apoi continuă să păcătuiască. Într-adevăr, în această preoţie, nici nu se poate altfel, chiar dacă păcătosul şi-a mărturisit păcatele. Dar, din nefericire, nu este la fel de adevărat că şi dintre cei care nu aparţin tainei fărădelegii, chiar dintre cei care cred realmente în Isus şi în preoţia şi lucrarea Sa, îşi mărturisesc păcatele şi apoi continuă să păcătuiască?

Este corect faţă de Marele nostru Preot, faţă de jertfa Sa şi faţă de binecuvântata Lui lucrare? Este cinstit să Îl punem astfel pe Hristos, jertfa şi lucrarea Sa, practic, la acelaşi nivel cu cele ale “urâciunii pustiirii,” afirmând în acest mod că în El şi în lucrarea Sa nu există mai multă putere şi virtute decât în cele ale “tainei fărădelegii?” Fie ca Domnul să Îşi ferească azi, fără zăbavă, biserica şi poporul, de coborârea la un aşa grad a Marelui nostru Preot, a impresionantei Sale jertfe şi a slăvitei Sale lucrări.

Încrederea noastră în Marele nostru Preot să ne fie adevărată ca şi lucrarea Sa. Printre protestanţi se face deseori remarca orbirii şi a lipsei înţelepciunii catolicilor atât de deplin încrezători în preotul lor. Şi, fără a jigni preoţia pământească, această remarcă este adevărată. Ba, mai mult, este chiar cuvenit să ai încredere în preot, dar acesta trebuie să fie Preotul potrivit. Încrederea într-un preot fals este păgubitoare, dar principiul încrederii în Preot este veşnic valabil. Şi adevăratul Preot este Isus Hristos. Prin urmare, oricine crede în Isus Hristos, în jertfa făcută de El, în preoţia şi lucrarea exercitate de El în adevăratul sanctuar, trebuie nu numai să îşi mărturisească păcatele, dar, implicit, să aibă încredere neîntreruptă în acest Mare Preot, în lucrarea Lui în adevăratul sanctuar, lucrare de încetare a fărădelegilor, de ispăşire a păcatelor şi aducere a neprihănirii veşnice în inima şi viaţa acestuia.

Neprihănirea veşnică, nu uitaţi. Nu o neprihănire pentru azi, iar mâine, din nou, păcatul. Aceasta nu este neprihănirea veşnică. Neprihănirea veşnică este neprihănirea care este adusă şi care rămâne pentru totdeauna în viaţa celui ce a crezut şi şi-a mărturisit păcatele şi care continuă să creadă şi să o primească în locul păcatelor. Numai aceasta este neprihănirea veşnică, numai aceasta este răscumpărarea veşnică din păcat. Şi această nespusă binecuvântare, este darul plin de slavă al Lui Dumnezeu prin slujba cerească a Lui Isus Hristos în adevăratul sanctuar, rânduită pentru binele nostru.

Prin urmare, azi, chiar acum, când încă se mai spune azi, cuvântul Lui Dumnezeu pentru toţi oamenii este: “Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare, şi să trimită pe Cel ce a fost rânduit mai dinainte pentru voi: pe Isus Hristos, pe care cerul trebuie să-L primească, până la vremile aşezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinţilor Săi prooroci din vechime” Fapte 3,19-21.

Timpul venirii Domnului şi refacerii tuturor lucrurilor este, într-adevăr, chiar la uşă. Şi când va veni Isus, va veni să Îşi ia poporul la El. Îşi va pregăti o biserică slăvită, “fără pată sau zbârcitură,” un popor “sfânt şi fără prihană,” unde Isus va fi pe deplin reflectat în toţi sfinţii Săi.

Şi înainte ca El să vină astfel, poporul Său trebuie să fie în această stare. Înainte de venirea Lui, trebuie să fim aduşi la starea de desăvârşire, la statura plinătăţii lui Isus. Efeseni 4,7.8.11-13. Această stare de desăvârşire, această plinătate a lui Isus în fiecare credincios, este sfârşitul tainei Lui Dumnezeu - Hristos în voi, nădejdea slavei. Desăvârşirea aceasta este împlinită în curăţirea sanctuarului, care este sfârşitul tainei Lui Dumnezeu, care înseamnă încetarea fărădelegilor, ispăşirea păcatelor, aducerea neprihănirii veşnice, pecetluirea vedeniei şi proorociei şi ungerea Sfântului Sfinţilor.

Cum timpul prezent este timpul când revenirea Lui Isus şi refacerea tuturor lucrurilor se află la uşi, iar desăvârşirea finală a sfinţilor trebuie să le preceadă, noi ştim că acum suntem în timpul vremurilor de înviorare, în timpul ploii târzii. Cum la fel de sigur, ne aflăm şi în vremea ştergerii păcatelor care au stat împotriva noastră. Iar ştergerea păcatelor este tocmai lucrarea de curăţire a sanctuarului; este încetarea fărădelegilor; ispăşirea păcatelor şi aducerea neprihănirii Lui Dumnezeu, prin credinţa Lui Isus Hristos, în inimi, pentru veşnicie.

Această ştergere a păcatelor trebuie să preceadă primirea înviorării ploii târzii. Pentru că doar asupra celor care au binecuvântarea promisă lui Avraam, se împlineşte făgăduinţa Duhului. Iar binecuvântarea promisă lui Avraam vine numai asupra celor răscumpăraţi din păcat. Galateni 3,13.14. Prin urmare, azi mai mult ca oricând trebuie să ne pocăim pentru ca să ni se şteargă păcatele, astfel încât să aibă loc o încetare deplină a fărădelegii în viaţa noastră şi neprihănirea veşnică să locuiască pe deplin; aceasta pentru ca plinătatea revărsării Duhului Sfânt să ne aparţină în acest timp de înviorare al ploii târzii. Şi toate acestea trebuie făcute pentru ca solia evangheliei Împărăţiei, solie aducătoare de roade, să fie predicată în toată lumea cu acea putere de sus, prin care pământul să fie luminat de slava ei.

Copyright