Totul este gata...
Carti

Apostazia panteistă

Capitolul 12 - 1888 Reexaminat; R.J.Wieland, D.K.Short

CARTE

În loc ca torente înviorătoare ale ploii târzii să pregătească un popor pentru revenirea lui Hristos, începutul noului secol a anunţat cea mai serioasă tragedie cu care s-a confruntat biserica vreodată. Doar intervenţia personală a solului umil al lui Dumnezeu a salvat nava aceasta solidă să nu se scufunde, aşa cum s-a întâmplat cu Titanicul câţiva ani mai târziu.

“Aisbergul” a fost erezia panteistă subtilă iniţiată de unii dintre cei mai respectaţi conducători adventişti, care au fost la fel de surzi la avertizările unui pericol iminent cum a fost şi căpitanul acelui vas ghinionist.

Când Ellen White a realizat că nimeni nu va face nimic ca să rezolve criza adusă de învăţăturile eretice ale dr. Kellogg, i s-a dat un vis inspirat:

„Un vas era în larg, pe o ceaţă deasă. Deodată, omul de cart a strigat: “aisberg în faţă!” În faţă, ridicându-se mult deasupra vasului, se profila un munte de gheaţă. O voce cu autoritate a strigat: “Înfruntaţi-l!” Nu a fost nici un moment de ezitare. Era timpul pentru o acţiune rapidă. Mecanicul a dat presiune maximă şi omul de la cârmă a îndreptat vaporul chiar în aisberg. Cu o izbitură cumplită, vasul a lovit gheaţa. A fost un şoc groaznic şi aisbergul s-a zdrobit în multe bucăţi, căzând pe punte cu zgomotul unui tunet. Pasagerii au fost zguduiţi violent de forţa coliziunii, dar nu a murit nimeni. Vasul a fost avariat, dar se putea repara. A revenit la poziţia iniţială după contact, tremurând de la un capăt la altul ca o creatură vie. Şi apoi a continuat să meargă înainte” (Special Testimonies, Series B, No 2, pp. 55, 56).

Vaporul era Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. “Vocea” plină de autoritate era mărturia lui Isus Hristos. Vasul a fost avariat, dar se putea repara. După coliziune, trei lucrători preţioşi pentru cauza lui Dumnezeu, care i-au fost dragi lui Ellen White, au părăsit vasul, Jones, Waggoner şi dr. Kellogg. Dacă aisbergul ar fi fost văzut mai devreme şi vasul l-ar fi ocolit, biserica ar fi evitat aceste pierderi.

Câţiva factori ai acestei istorii merită o atenţie deosebită:

(1) Mulţi dintre pastorii şi medicii noştri nu au putut deosebi natura crizei panteiste, când s-a abătut asupra lor. Ei erau în ceaţă. Sentimentele panteiste erau un lucru “la modă,” un simbol elegant al teologiei progresiste. Exista în jurul lor o frumuseţe care vrăjea. Ideile de bază se bucurau de acceptare, aproape fără împotrivire. “Faptul că aceia despre care credeam că au o credinţă sănătoasă nu au reuşit să vadă influenţa înşelătoare, mortală, a acestei ştiinţe a diavolului, ar trebui să ne alarmeze mai mult ca niciodată” (ibid., Series B, No. 7, p. 37).

(2) Nici Ellen G.White nu ar fi putut să recunoască eroarea subtilă fără un discernământ deosebit. Totuşi, ea spera ca fraţii şi surorile să fie în legătură strânsă cu Duhul Sfânt aşa încât să fie în stare s-o deosebească:

„Acesta este un timp când puterea înşelătoare a lui Satana este exercitată nu numai asupra minţilor tinere şi fără experienţă ci şi asupra minţilor bărbaţilor şi femeilor de vârstă matură şi cu experienţă bogată. Bărbaţii în poziţii de răspundere sunt în pericol de a-şi schimba conducătorii” (ibid., Series B, No. 2, p. 48; 1904).

„Am auzit o voce spunând: “Unde sunt străjerii care ar fi trebuit să stea pe zidurile Sionului? Dorm? Această temelie a fost pusă de Maestrul Divin şi va rezista furtunilor şi vijeliei. Vor permite ei ca acest om (Kellogg) să prezinte doctrina care neagă experienţa trecută a poporului lui Dumnezeu? A sosit timpul să trecem la acţiuni hotărâte” (ibid., p. 54).

În realitate, istoria aşează mai multă vină asupra orbiri străjerilor responsabili de pe zidurile Sionului, care nu au reuşit să vadă pericolele şi apoi asupra doctorului rătăcit care predica erezia.1 Suntem gata să-l condamnăm pe Kellogg, şi ne bucurăm de declaraţia Spiritului Profetic. Dar lecţia este tulburătoare: avertismentele repetate de după 1888 nu au reuşit să trezească pe mulţi din poporul nostru.

Astfel criza panteistă relevă natura încăpăţânată a necredinţei de după Minneapolis, după uşurinţa cu care mulţi au căzut pradă înşelăciunii, un deceniu mai târziu. Aceia care susţin că a fost o pocăinţă pentru orbirea din 1888 nu pot explica orbirea panteistă care a urmat.

(3) Din nefericire, testul panteist nu era ultimul. Avertizările repetate privind primirea soliei 1888 ar fi trebuit să-i facă pe fraţi în stare să conducă vasul cel mai bine printre apele periculoase ale panteismului. Dar a fost necesară o intervenţie personală, de urgenţă, a lui Ellen White, altfel vasul s-ar fi scufundat.

Satana va fi lăsat deci să ne încerce din nou, de această dată însă fără ca solul Său să mai fie printre noi. Trebuie să fie un test final, care să demonstreze dacă am ajuns la maturitate sau, ca nişte copiii, avem nevoie încă de călăuzirea unei guvernante. Constatăm astfel că această criză panteistă a fost numai “alfa” şi că încercarea “omega” trebuie să urmeze. Ea poate fi mai aproape decât ne gândim:

„Poporul nostru trebuie să înţeleagă motivele credinţei noastre şi experienţa noastră trecută. Ce trist este că aşa de mulţi şi-au pus încrederea nelimitată în oameni care prezintă teorii care tind să distrugă experienţele noastre trecute şi îndepărtează vechile pietre de hotar. Aceia care pot fi atât de uşor conduşi de un spirit fals demonstrează că ei au urmat un căpitan care nu trebuia urmat, atâta timp cât ei nu discern că se îndepărtează de credinţă sau că nu construiesc pe temelia adevărată...

Unele expresii folosite acum sunt alfa celor mai fanatice idei care ar putea fi prezentate. Învăţături asemănătoare celor pe care a trebuit să le înfruntăm imediat după 1844 sunt predicate de unii care ocupă poziţii importante în lucrarea lui Dumnezeu” (Southern Watchman, 5 aprilie, 1904).

“Living Temple” conţine alfa acestor erezii. Ştiu că omega va urma în scurt timp şi tremur pentru poporul nostru” (Special Testimonies, Series B, No. 2, p. 53).

„Nu vă lăsaţi înşelaţi: mulţi se vor depărta de credinţă, dând ascultare spiritelor seducătoare şi doctrinelor demonilor. Acum avem în faţa noastră alfa acestei primejdii. Omega va fi de o natură şi mai surprinzătoare” (1SM 197; 1904).

„Omega va urma şi va fi primită de aceia care nu vor să dea atenţie avertizărilor pe care Dumnezeu le-a dat” (ibid., p. 200; Special Testimonies, Series B, No. 2, p. 50; 1904).

Este interesant de notat că Ellen White nu dă nici un avertisment împotriva cărţii The Glad Tidings a lui E.J. Waggoner. Pe 11 aprilie 1901, el a negat expres că ideile sala erau panteiste (GCB 1901, p. 223). Teologia adevărată îl susţine în această afirmaţie. Predicile sale la sesiunea din 1901 au fost serioase şi pline de putere. După acestea Ellen White a recomandat să fie invitat să predea la Berrien Springs, pentru binele lui şi al studenţilor. El avea nevoie de o părtăşie mai apropiată cu fraţi capabili, după experienţa din Anglia, când a fost practic singur.

În numărul din 29 ianuarie, 1982, al revistei The Criterion (LLU), dr. Jack Provonsha vorbeşte despre Kellogg, al cărui panteism era cu mult mai pronunţat decât la Waggoner: “Din punctul de vedere al înţelesului tehnic al panteismului, [Kellogg] nu era panteist.” Dar Kellogg greşea în concepţia lui despre natura lui Dumnezeu. Ellen White a simpatizat cu Waggoner în privinţa motivaţiei evangheliei şi de aceea se poate că s-a abţinut de la a-l critica. Ea şi-a dat seama că direcţia spre care o luase Kellogg era distrugerea fundamentului spiritual al bisericii.

Această criză a fost permisă ca un test şi o încercare a credinţei noastre şi ca o pildă pentru generaţia următoare:

„Domnul a permis prezentarea combinaţiei de bine şi rău în “Living Temple” pentru a descoperi pericolul care ne ameninţă. Lucrarea aceasta, condusă aşa de ingenios, a fost permisă de El pentru ca să se poată vedea de ce este omul în stare... Dumnezeu a permis criza prezentă  pentru a deschide ochii acelora care doresc să cunoască adevărul. El doreşte ca poporul Său să înţeleagă unde poate duce sofistăria şi urzeala celui rău” (ibid., No. 7, p. 36).

„Astfel, criza “Living Temple” nu a marcat sfârşitul eforturilor lui Satana de a înşela, captiva, tulbura şi dezorienta poporul advent. Pericolul apostaziei subtile, interioare, în mijlocul nostru este încă prezent, mai mult ca oricând: “Un lucru urmează să se petreacă în curând, şi anume marea apostazie, care se pregăteşte, creşte şi se va dezvolta din ce în ce mai mult până când Domnul va coborâ din cer cu un strigăt” (ibid., pp. 56, 57).

(4) Prezentările populare ale istoriei de după 1888 ca o mare biruinţă anulează pilda inerentă în apostazia lui Kellogg. Ceea ce Dumnezeu a permis ca “să ne descopere pericolul ce ne ameninţă” ca să putem înţelege “unde duc sofistăria şi urzelile vrăjmaşului” este descris ca o biruinţă a înţelepciunii omeneşri şi o dovadă a grijii lui Dumnezeu, indulgentă şi aprobatoare. Esenţa experienţei este îngropată, spunându-se că “omega” a fost un eveniment trecut, petrecut cu mult timp în urmă:

„Au fost două faze ale luptei, mai întâi, erorile panteiste, apoi problema dreptului de proprietate şi control. Spiritul Profetic le-a numit alfa şi omega. Panteismul, “învăţăturile demonilor,” este numit alfa, iar despre omega s-a spus că ar fi [sic] evenimente “de o natură şi mai surprinzătoare.”

Unii au pretins că termenul omega se referă la unele dificultăţi mari în viitor, sau la apostazie, şi au aplicat-o, în mod eronat, uneia sau alteia dintre ramurile lucrării denominaţionale... În ultimii ani înţelegerea acelor termeni a fost aceea că alfa a însemnat greşelile menţionate mai sus, iar omega, o ruptură şi o răzvrătire care a jefuit biserica noastră de instituţia sa de sănătate cea mai veche. Acesta a fost întradevăr un lucru surprinzător la care puţini s-au aşteptat. Pe termen lung, totuşi, numai puţini dintre membrii noştri ne-au părăsit” (L. H. Christian, The Fruitage of Spiritual Gifts, p. 292).

Dacă este adevărat că pierderea sanatoriului de la Battle Creek a fost omega, putem fi liniştiţi că cele mai mari încercări şi primejdii ale mişcării advente au avut loc acum optzeci de ani. Dacă gama de tentaţii înşelătoare ale lui Satana este deja epuizată, nu mai avem de ce să ne mai pregătim în viitor.2

Care este adevărul despre “omega”?

Într-un număr recent al revistei Spectrum, vol. 12, nr. 2, dr. Robert Johnston analizează ideea lui Christian, citând, ca suport, pe D. E. Robinson. Totuşi, el nu dă nici o dovadă a lui Ellen White în sprijinul acestui punct de vedere. Ellen White, niciodată, în deceniul imediat următor, nu a lăsat să se înţeleagă că pierderea instituţiei de la Battle Creek a fost omega. Niciodată ea nu numeşte această criză “eveniment.” Johnston îşi atacă propria pledoarie recunoscând că alfa şi omega sunt “părţi ale unui continuu simplu şi direct.” Dacă este aşa, cea de-a doua (omega) trebuie să fie de aceeaşi natură ca şi prima, nu “evenimente” ci “învăţăturile demonilor,” care, în mod inteligent, se dau drept adevăr.

Ideea că omega a fost un “eveniment” al trecutului pare contrară declaraţiilor lui Ellen White:

(1) Ea a spus că “mulţi se vor îndepărta de la credinţă” în acea criză. Dar Christian spune “doar puţini dintre membrii noştri ne-au părăsit” când am pierdut sanatoriul de la Battle Creek.

(2) Ea a spus că omega va fi o “primejdie,” sfârşitul alfabetului de erezii aducătoare de moarte şi doctrine ale diavolului. Făcând parte din acelaşi alfabet, ea trebuie să fie deci erezie şi doctrină a demonilor, dar mai acută, mai subtilă şi mai înşelătoare, deoarece omega urmează alfa. Cum ar putea pierderea fizică a unei instituţii să împlinească profeţia?

(3) Când va veni omega, spunea ea, “tremur pentru poporul nostru.” Dar marele sanatoriu a fost reconstruit, în ciuda dezaprobării exprese a lui Ellen G.White; de ce ar fi “tremurat pentru poporul nostru” la perspectiva pierderii a ceea ce devenise doar o capcană pentru ei şi nu ar fi trebuit să fie reconstruit la dimensiuni aşa uriaşe?

(4) Simbolistica alfabetului cere o evoluţie a apostaziei şi confuziei în interiorul bisericii. Alfa este descrisă mai jos, în scrierile sale; omega trebuie să aibă, în mod necesar, aceeaşi natură:

„Apostazie, principii greşite, idei scânteietoare, surprinzătoare, teorii şi înşelătorii  care subminează principiile de bază ale credinţei, pervertirea adevărului, interpretări imaginare şi spiritiste ale Scripturii, amăgirea nelegiuirii, seminţe ale discordiei, necredinţei şi infidelităţii... au semănat erori insidioase, sentimente de duşmănie, neadevăr şi născociri plăcute, infidelitate şi scepticism, o mulţime de înşelătorii, un jug al fabulaţiilor omeneşti, plăsmuiri născocite cu şiretenie, o minciună” (acestea sunt expresii textuale din Special Testimonies, series B., Nos. 2 şi 7, privitoare la alfa).

Marea luptă dintre Hristos şi Satana încă continuă. Noi am ajuns acum la “viitorul” de care se vorbeşte aici:

„În viitor, adevărul va fi contrafăcut de preceptele oamenilor. Teorii înşelătoare vor fi prezentate ca doctrine sigure. Ştiinţa falsă este una dintre uneltele lui Satana folosite în curţile cereşti...

Nu prezentaţi teorii sau teste care nu au fundament în Biblie... “Stă scris” este testul care trebuie prezentat tuturor” (RH 21 ianuarie, 1904; Ev 600, 601).

La această oră, vrăjmaşul nostru trebuie să-şi fi desăvârşit măiestria. Este tulburător să constaţi sinceritatea dr. Kellogg când a spus că el crede că predică acelaşi lucru ca şi Ellen G.White. De aceea mulţi dintre fraţii noştri au fost luaţi prin surprindere:

„Calea adevărului este aproape de calea minciunii şi ele pot părea aceeaşi cale pentru acele minţi asupra cărora nu lucrează Duhul Sfânt şi care, deci, nu sunt capabile să deosebească adevărul de minciună...

Cei care au fost în favoarea răspândirii ei (cartea The Living Temple) la scară mare, au declarat: “Ea conţine aceleaşi învăţături ca şi cele ale sorei White.” Această afirmaţie m-a lovit drept în inimă. M-am simţit sfâşiată...

S-ar putea ca în scrierile mele să fie multe afirmaţii care, luate din context şi interpretate conform minţii celui care a scris “Living Temple” să pară a fi în armonie cu învăţăturile din această carte. Acest lucru poate constitui un sprijin aparent pentru afirmaţia că cele scrise în “Living Temple” sunt în armonie cu scrierile mele” (Special Testimonies, Series B, No. 2, pp.7, 52, 53; vezi afirmaţiile lui Ellen White care par a fi panteism în 8T 255-261. Nu este nici urmă de panteism acolo, dar cititorul neavizat poate crede că este).

Ori de câte ori va apare, omega va pretinde, mai mult ca sigur, sprijinul Spiritului Profetic şi “multe” minţi fără discernământ vor fi de acord. Şi este de asemenea posibil ca unii lideri proeminenţi, cu influenţă, să adopte înşelătoria. Adevăratul caracter creştin îi va conduce pe cei uniţi cu Hristos să protesteze. Când eul este răstignit cu Hristos, este posibilă o îndrăzneală sfântă:

„Când oameni în poziţii de conducere şi învăţători lucrează sub puterea ideilor spiritiste şi a sofistăriilor, să tăcem noi oare, de frică să nu le prejudiciem influenţa, în timp ce suflete sunt înşelate?...

Vor păstra bărbaţii din instituţiile noastre tăcerea, lăsând ca teoriile înşelătoare să fie răspândite, ducând la ruinarea sufletelor?” (Ibid., pp. 9, 13, 14).

Ellen White, în cele din urmă, a privit criza omega ca pe o experienţă care va veni după moartea ei:

„Sunt îndemnată să spun poporului nostru că unii nu-şi dau seama că diavolul are posibilităţi nenumărate, şi că le va folosi cum ei nici nu se aşteaptă. Tehnicile lui Satana vor inventa căi aşa încât din păcătoşi să facă sfinţi. Vă spun acum că după trecerea mea la odihnă vor avea loc schimbări mari. Nu ştiu când voi fi luată, dar doresc să vă avertizez pe toţi în legătură cu metodele diavolului... Ei vor trebui să vegheze căci Satana va dori să se imortalizeze orice păcat posibil” (Letter, Elmshaven, 24 februarie, 1915).

Concluzie

Adevărul este totdeauna o veste bună. Ellen White s-a rugat, după cum spun cei care au auzit-o, “Doamne, arată-mi ce este mai rău în mine.” Aceasta este şi pentru noi o rugăciune potrivită, “Doamne, arată-ne adevărul istoriei noastre, adevărul stării noastre spirituale.” Adevărul asupra istoriei noastre trecute ne dă o speranţă inestimabilă şi încredere pentru viitor, dacă vom recunoaşte aceste lucruri.

Biserica rămăşiţei, slabă şi plină de defecte aşa cum este, constitue încă obiectul suprem al preocupării lui Dumnezeu. Recunoscându-ne păcătoşenia, speranţa noastră este în mila lui Dumnezeu şi în dragostea Sa neschimbătoare. Lungul ocol prin pustie, rezultatul propriei noastre isprăvi, trebuie să ne conducă, la împlinirea timpului, spre Hristos pe care l-am refuzat cu dispreţ în perioada 1888. În lepădare de sine şi pocăinţă, Îl vom găsi. Nu va exista în acest proces nici o îndreptăţire de sine.

Pe de altă parte, speranţa lui Dumnezeu este în sinceritatea inimii noastre. El este, de asemenea, încercat în noi, înaintea universului. Isus Hristos şi-a riscat tronul mizând pe onestitatea poporului Său. Găsim acest apel Cristocentric, înviorător, în Buletinul Conferinţei Generale din 1893:

“Ceva important şi hotărâtor urmează să aibă loc şi aceasta foarte curând. Dacă se întârzie, caracterul lui Dumnezeu şi tronul Său vor fi compromise.”

Este posibil oare să fim în situaţia de a risca onoarea tronului lui Dumnezeu? Fraţilor, pentru numele lui Dumnezeu, şi de dragul tronului Său, să ne dăm la o parte din drum.” (A. T. Jones, citând-o pe Ellen White, p. 73; Ellen White, la rândul ei, a împrumutat acest gând din The Great Teacher de John Harris, 1836).

S-ar putea oare ca o altfel de mare strigare decât aceasta, care ar urma pocăinţei noastre, să lumineze pământul cu slava ei?

 

 

 

1 Ellen White a dorit şi a crezut că este posibil să-l ajute pe Kellogg. El a fost “medicul lui Dumnezeu” şi a fost în mod autentic convertit la Minneapolis, a spus ea (GCB, 1903, p. 86). Kellogg a spus: “Aş fi fost bucuros să fi avut parte de o critică prietenească făcută într-un mod în care să fi înţeles aceasta înainte să apară cartea (The Living Temple)” (Letter to W. C. White, 24 decembrie, 1903). Opoziţia pastorilor atât faţă de solia de la 1888 cât şi faţă de reforma sanitară îl descurajaseră (EGW Letter K-18, 1892; K-86a, 1893). Kellogg povestea despre tinereţea lui: “Când am văzut principiile reformei sanitare, mi s-au părut aşa de frumoase şi consecvente încât le-am acceptat imediat. Apoi am avut o luptă aşa de mare în apărarea lor, încât nu mai iubeam pe nimeni care nu iubea principiile. Cele mai puternice atacuri pe care le-a primit reforma sanitară au venit de la pastorii din Conferinţa Generală. Au fost mari încercări pentru cei care pregăteau alimentele la sanatoriu, când pastorii de la Conferinţa Generală veneau la masă la noi şi le cereau acestora, care nu mai mâncaseră carne de multă vreme, să le aducă tocană de pui sau friptură de vită. Ajunsese să ne temem de vizita celor de la Conferinţa Generală... În cele din urmă am ajuns să mă îngrozesc când îi vedeam. Aveam suspiciuni asupra lor; căci nu ştiam dacă pot avea încredere sau nu în ei... Acum simt că pot avea deplină încredere în voi” (GCB 1903, p. 83). Mai târziu el şi-a pirdut mult din această încredere. Cela două rele ale indiferenţei continue ale pastorilor faţă de reforma sanitară şi solia 1888 au contribuit mult la rătăcirea lui Kellogg. Fermentul spiritual de la Battle Creek cauzat de opoziţia faţă de solie nu putea să hrănească sufletul lui Kellogg.

2 Încă din 1920 s-au făcut încercări de a eticheta una sau alta din noile doctrine false ca fiind “omega.” Unii din zilele noastre au văzut-o în mişcarea reformaţionistă “noua teologie.” Fiecare generaţie a trebuit să se confrunte cu o înşelăciune mai sofisticată. Nimeni nu poate spune cu certitudine dacă am văzut încă sfârşitul, Z, din alfabetul înşelătoriilor lui Satana. Totuşi, putem fi în faza X sau Y.

Copyright