Totul este gata...
Articole

Dumnezeu pedepsește, și încă foarte eficient

25 februarie 1999 - gc

Articol

Există la îngerul bisericii Laodicea o temere declarată că prezentarea dragostei agape, temelia caracterului lui Dumnezeu, ar denatura învăţătura biblică despre pedeapsa lui Dumnezeu şi ar încuraja pe păcătoşi să se afunde în nelegiuire. El nu poate înţelege că toată pedeapsa pentru păcatele omenirii a căzut asupra Fiului iubit al lui Dumnezeu, ca să nu fie nevoie de iad sau purgatoriu pentru urmaşii lui Adam.

Numeroase versete sunt citate în sprijinul acestei doctrine, devenită dintr-o dată piatră de poticnire:

„Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre” (Leviticul 26,18).

„Voi pedepsi, zice Domnul, lumea pentru răutatea ei, şi pe cei răi pentru nelegiuirile lor” (Isaia 13,11).

„Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia pe care îi iubesc. Fii plin de râvnă dar şi pocăieşte-te!” (Apocalips 3,19).

Este foarte adevărat că Dumnezeu mustră şi pedepseşte. Întrebarea fundamentală este: Ce face Dumnezeu atunci când vrea să pedepsească pe cineva? Răspunsul la această întrebare ne poate plasa într-una dintre cele două mari categorii ce despart omenirea, cei care îl cunosc şi cei care nu îl cunosc pe Dumnezeu.

După cele mai multe dicţionare, a pedepsi înseamnă a lovi pe cineva cu o sancţiune pentru comiterea unei greşeli sau abateri; a produce un rău pentru o conduită greşită; a penaliza printr-o metodă de constrângere sau privare de libertate. Legile omeneşti nu pot exista decât însoţite de efectul lor punitiv. Ele nu pot produce supunere decât prin constrângere. Pentru obţinerea unui comportament civilizat, lumea guvernată de Satana nu cunoaşte decât constrângerea şi ameninţarea cu forţa. Expresii ca „lovituri de avertizare,” „trupe de menţinere a păcii” sau „forţe de descurajare” au devenit familiare în limbajul mediatic contemporan. Lumea democratică şi civilizată aplaudă atunci când un regim terorist este pulverizat de expediţia militară trimisă împotriva lui. Ioan descrie în Apocalips ridicarea unei puteri care arată ca un miel dar vorbeşte ca un balaur. Cam aceasta este şi imaginea prezentă a rămăşiţei despre caracterul lui Dumnezeu. El este miel atâta timp cât ne supunem Lui, dar dacă îndrăznim să acţionăm altfel decât crede El, atunci începe să se poarte ca Balaurul.

Această imagine despre Dumnezeu nu poate fi decât rezultatul muncii Balaurului:

„Satana şi-a aruncat umbrele de-a lungul căii fiecărei fiinţe omeneşti, ca să poată reprezenta greşit pe Dumnezeu în faţa lumii. El a îmbrăcat caracterul lui Dumnezeu cu atribute satanice, în totală contradicţie cu adevărul” (RH 10.02.1891).

„Prin aceleaşi reprezentări greşite ale caracterului lui Dumnezeu pe care le-a folosit în cer, făcându-L să fie privit ca sever şi tiran, Satana l-a împins pe om la păcat” (GC 500).

„Efortul permanent al lui Satana este acela de a reprezenta greşit caracterul lui Dumnezeu, natura păcatului şi adevăratele principii în dispută din marea controversă” (GC 569). 

„Satana este mereu la lucru, cu energie intensă şi sub o mie de măşti, spre a reprezenta greşit caracterul şi guvernarea lui Dumnezeu” (PP 78).

„Deşi nu a putut să-L alunge pe Dumnezeu de pe tron, Satana L-a acoperit cu atribute satanice, şi a pretins atributele lui Dumnezeu ca fiind ale lui” (RH 14.04.1896).

Foloseşte Dumnezeu constrângerea sau forţa pentru a produce ascultare?

„Exercitarea forţei este contrară principiilor de guvernare ale lui Dumnezeu; El nu doreşte decât servire din dragoste, iar dragostea nu poate fi impusă; ea nu poate fi câştigată prin forţă sau autoritate. Numai prin dragoste se trezeşte dragostea. A cunoaşte pe Dumnezeu înseamnă a-L iubi; caracterul Său trebuie să fie arătat în contrast cu caracterul lui Satana” (DA 22).

Dacă forţa sau ameninţarea cu forţa sunt contrare guvernării divine, atunci cum pedepseşte Dumnezeu?

În Matei capitolul 5 avem o splendidă expunere a modului divin de a pedepsi. Isus încearcă aici să dea la o parte „măhrama” de pe ochii ucenicilor, să alunge reprezentările false ale lui Satana, ca ei să poată vedea clar caracterul agape al lui Dumnezeu.

„Aţi auzit că s-a zis (în vechime): „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri” (Matei 5,43-45).

Acesta este adevăratul caracter al Tatălui din cer: El pedepseşte iubind, binecuvântând, făcând bine şi rugându-se pentru duşmanii Lui. Ar fi absurd să credem minciuna lui Satana că El ne cere nouă ceea ce El nu face. Dar iudeii erau fiii tatălui lor de pe pământ, care se dădea drept Dumnezeu. Abia când au înţeles, la cruce, că dragostea se lasă răstignită fără să riposteze, au putut ucenicii să vadă corect dragostea agape a lui Dumnezeu. Acum aveau ce spune bisericii şi lumii.

Pavel a fost unul dintre cei care au cunoscut cel mai bine caracterul non violent al lui Dumnezeu. El scria urmaşilor lui Hristos: „Prea iubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri, ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a mea; Eu voi răsplăti, zice Domnul.” Dimpotrivă, dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă îi este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui” (Romani 12,19.20).

Cărbuni aprinşi, adică foc din cer. Nu este acesta modul ceresc de a pedepsi? Nu înţelegem noi că de la creaţiune încoace Dumnezeu tot grămădeşte cărbuni aprinşi pe capul nostru? Nu vedem noi că doar dragostea trezeşte dragoste şi că forţa sau ameninţarea cu forţa sunt „contrare principiilor de guvernare ale lui Dumnezeu”?

Nu putem avea un Dumnezeu care se declară desăvârşit, şi totuşi are câteva trăsături de caracter ale lui Satana, care este esenţa nedesăvârşirii. Dacă dragostea nu convinge, nimic nu convinge. Dumnezeu nu vrea să populeze cerul cu oameni aduşi acolo sub ameninţare. Dacă era aşa, îi păstra pe îngerii rebeli care, pedepsiţi zdravăn de câteva ori, ar fi slujit plini de supunere, fără să crâcnească toată veşnicia. Golgota este o demonstraţie că metodele lui Dumnezeu nu sunt metodele lui Satana. Noi ar trebui să înţelegem că „pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El” şi că singura pedeapsă care mai poate cădea peste noi este tămăduirea prin „rănile Lui.” Pedeapsa nu poate cădea de două ori, o dată peste El şi o dată peste noi. Dacă trebuie să cadă peste noi, înseamnă că nu a căzut peste El. Motivul pentru care milioane vor muri de moartea a doua va fi acela că au refuzat cu încăpăţânare să primească „darul nespus de mare” al alifiei vindecătoare aflat în vestea bună că Hristos este neprihănirea noastră. Ne înţelegem noi responsabilitatea în această criză?

„Dacă avem Spiritul lui Hristos şi suntem împreună lucrători cu El, suntem datori să continuăm lucrarea pentru care a venit El. Adevărurile Bibliei au fost din nou ascunse de obiceiuri, tradiţie şi doctrină falsă. Învăţăturile eronate ale teologiei populare au produs mii şi mii de necredincioşi. Aceste erori şi inconsistenţe, pe care mulţi le declară a fi învăţătura Bibliei, deşi ele nu sunt decât interpretări false, au fost adoptate în timpul secolelor de întuneric papal. Mulţimile au fost făcute să nutrească o concepţie eronată despre Dumnezeu, aşa cum iudeii, amăgiţi de tradiţiile şi erorile vremii lor, aveau o concepţie falsă despre Hristos. „Căci dacă ar fi ştiut, nu L-ar fi răstignit pe Domnul slavei.” Este datoria noastră să descoperim lumii adevăratul caracter al lui Dumnezeu” (5T 710).

„Adevăratul caracter” al lui Dumnezeu înseamnă altceva decât predică bisericile lumii, ale căror doctrine au fost adoptate din bezna secolelor papale. Rămăşiţa va avea ceva de spus lumii doar atunci când va înţelege corect legea, „adevăratul” caracter al lui Dumnezeu. Până atunci, ne vom mângâia privind cum bisericile noastre se umplu de convertiţi aduşi de frica pedepsei şi mâniei lui Dumnezeu.

Şi încă ceva. Ne vom face că nu pricepem despre ce este vorba în Apocalips 3,14-22.

Copyright