Vorbeam recent cu cineva despre jertfa lui Hristos care a pus capăt urgiei desprinderii de izvorul vieţii [aici], şi am realizat pentru prima oară cât de deformată este concepţia populară despre moartea a doua.

Ideea este că Hristos a murit de moartea a doua şi a înviat, demonstrând puterea lui Dumnezeu asupra morţii. Astfel, moartea a doua nu este de temut pentru cel credincios, deoarece Hristos ne poate învia din ea.

Ce este moartea a doua?

Există înviere din moartea a doua?

A murit cineva până acum de moartea a doua?

Să vedem ce spune Scriptura despre moartea a doua:

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul: Cel ce va birui, nicidecum nu va fi vătămat de a doua moarte” (Apocalips 2:11).

„Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere; ci vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos, şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apocalips 20:6).

„Şi Moartea şi Locuinţa morţilor au fost aruncate în iazul de foc. Iazul de foc este moartea a doua” (Apocalips 20:14).

„Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua” (Apocalips 21:8).

Aceste afirmaţii ale lui Ioan sunt în perfectă armonie că moartea a doua înseamnă dispariţie definitivă. Din ea nu mai există întoarcere, înviere sau revenire. Ea este adio pentru totdeauna de la viaţă. Moartea a doua nu este un loc, o zonă, o stare, ca cineva să se poată întoarce de acolo. Spre deosebire de prima moarte, de unde toţi vor învia, moartea a doua este moarte veşnică, dispariţie veşnică, anihilare veşnică.

Când cineva înviază, aceea a fost prima moarte – chiar dacă persoana respectivă a suferit morţi succesive, cum este cazul lui Lazăr, sau al unora care vor fi înviaţi la a doua venire, spre a privi revenirea lui Hristos. Lazăr a murit de două ori. A doua oară a fost moartea a doua? Nicidecum. Putea să mai moară de cinci ori şi să fie înviat de Hristos tot de atâtea ori, tot prima moarte era. Când cineva înviază, moartea lui a fost prima moarte. Când cineva nu mai înviază niciodată, putem spune că aceea este moartea a doua, moartea adevărată.

Prin urmare, este un nonsens monumental să afirmi că cineva a murit de moartea a doua şi a înviat.

A fost nevoie să ni se vorbească aşa deoarece limbajul curent numeşte moarte ceea ce în realitate este, şi Scriptura numeşte, un somn. Este un somn, deoarece toţi oamenii care au trăit vreodată pe această planetă vor fi înviaţi din nou, în două evenimente distincte, numite prima şi a doua înviere. „Fericiţi şi sfinţi sunt cei ce au parte de întâia înviere! Asupra lor a doua moarte n-are nici o putere.”

În prima înviere sunt chemaţi la viaţă oamenii care au avut încredere în Dumnezeu şi s-au lăsat vindecaţi de El, primind haina neprihănirii lui Hristos. A doua înviere se referă la evenimentul de la sfârşitul mileniului, când vor fi chemaţi la viaţă toţi ceilalţi oameni rămaşi pe pământ, care nu au acceptat împăcarea realizată prin Hristos. Noi nu spunem că aceştia vor muri de moartea a doua deoarece mai mor o dată, ci deoarece acum ei dispar pentru totdeauna, spre deosebire de prima lor moarte, de unde au fost înviaţi.

Ba Ioan spune ceva şi mai spectaculos. El afirmă că în iazul de foc – care este moartea a doua – vor fi aruncaţi nu numai oameni şi îngeri păcătoşi, ci şi Moartea şi Locuinţa morţilor. Interesant, nu?

Ce vrea să spună aceasta? Nimic mai puţin decât că moartea va înceta să mai existe, va fi desfiinţată, anihilată, eliminată pentru totdeauna. După ce păcătoşii vor dispărea fără urmă şi pentru totdeauna, Dumnezeu va face să dispară chiar fenomenul care i-a înghiţit pe copiii Săi rebeli. Astfel, moartea a doua are un mecanism ascuns care o anihilează chiar pe ea, după ce şi-a devorat victimele. Istoria păcatului, timpul, se închide după ieşirea morţii, eliminând din viaţa universului chiar amintirea ei.

În Dumnezeu se află o copie a fiecărei fiinţe inteligente create sau născute vreodată. Prima moarte nu distruge copia. Aceasta rămâne la locul ei, lucru care permite o înviere ulterioară. Cu privire la morţii în Hristos, curăţirea lor are loc în copie – în cărţi – fiind eliberaţi de păcat şi restauraţi în timp ce dorm. Cei care L-au refuzat pe Hristos în timpul vieţii nu suportă nici o intervenţie în timpul morţii. Copia lor va fi păstrată intactă, aşa cum arăta ea în clipa morţii.

Astfel, din punctul lui Dumnezeu de vedere, toţi copiii Săi – îngeri sau oameni – există în El, unii în viaţă şi alţii dormind. Nimeni nu a fost îndepărtat definitiv din trupul colectiv, nimeni nu a fost lăsat să suporte alegerea proprie de a se desprinde de izvorul vieţii. Toţi sunt acolo şi nici unul nu lipseşte.

Dar are loc a doua înviere, cea de la sfârşitul mileniului, care pune punct final acestei situaţii. Istoria este derulată de la capăt, acum fără deformările şi minciunile lui Satana. Fiecare observă că Dumnezeu nu are nici un amestec în nebunia păcatului. Toţi recunosc faptul că Dumnezeu a procedat corect. Această declaraţie de vinovăţie din partea păcătoşilor eliberează memoria colectivă a universului de orice urmă de acuzaţie şi declanşează resortul care împiedicase până acum deconectarea de la izvorul vieţii. Acum păcătoşii pot fi eliminaţi din trupul colectiv, căci moartea lor este finală, fără întoarcere, fără viitor.

Aceasta este o fractură devastatoare pentru Dumnezeu, o despărţire pentru totdeauna, un adio veşnic, o lucrare extrem de „ciudată,” căci până în acest moment nici unul dintre copiii Săi nu a mai fost şters din inima Lui. Acum are loc o transformare majoră în inima lui Dumnezeu, o resetare, o formatare, o îndepărtare a unei părţi din creaţie, pe care a sperat până în ultima clipă că o poate recupera.

Voi folosi o ilustraţie din lumea calculatoarelor. Când un fişier este şters din sistem, el nu încetează să existe; doar încetează să fie vizibil sau utilizabil. El rămâne pe disc şi poate fi recuperat ulterior de programe specializate de „dezgropare.” Dar dacă discul respectiv este topit prin ardere, distrus cumva fizic, fişierul respectiv este pierdut pentru veşnicie. Tot aşa se întâmplă cu fiinţele vii. Atunci când se produce somnul, prima moarte, ele „ies din sistem,” dar continuă să existe în copie, în „cărţi.” La moartea a doua, ele sunt îndepărtate complet din memorie, încetează să mai ocupe un loc în cărţi, sunt deconectate pentru totdeauna de la viaţă. Specificul lor legat de ADN, personalitate, identitate, fapte gânduri şi vorbe, totul este pierdut pentru totdeauna. Atunci când este şters din cartea vieţii, un nume este radiat definitiv. Dintr-o astfel de stare nu mai există întoarcere.

O asemenea lucrare este traumatică pentru Dătătorul vieţii, şi nu va fi permisă fără avertizări sau precauţii uriaşe. Ieşirea definitivă din reţeaua vieţii nu este o joacă pentru Tatăl nostru ceresc. Este cea mai gravă situaţie cu care a fost confruntat vreodată, şi pe care a încercat să o prevină cu cel mai mare sacrificiu care se putea face: Pierderea veşnică a Tovarășului Său de eternitate.

Aşa ceva cere din partea noastră o abordare sobră şi responsabilă, un interes profund, o atitudine de maximă reverenţă, o cercetare permanentă. Doar aşa vom putea onora gestul Său glorios. Doar aşa Îl vom putea mângâia odată, în clipa aceea când va fi obligat să accepte ruperea din fiinţa Sa a miliarde de oameni şi îngeri.

Măcar atât, dacă n-am fost alături de El atunci când a fost constrâns să Se despartă de iubitul Său tovarăș pe însinguratul, teribilul, misteriosul şi mortalul munte Moria intergalactic.

...***...

La același subiect:

Fratele nostru mai mare

Jertfa lui Hristos și păcatul lui Adam

Moartea a doua

A moștenit un Nume