Zilele trecute, postul de televiziune adventist 3ABN a prezentat un al doilea interviu cu organizatorii proiectului Operaţiunea Ploaie Târzie.

Emisiunea s-a derulat pe parcursul a două ore, timp în care Ivor Myers şi Thom Garner au oferit noi detalii despre ce aşteaptă ei de la acest proiect, şi cum speră că se vor desfăşura lucrurile. Gazdele emisiunii au fost pastorul John Lomacang şi soţia lui.

Prima oră de program a fost ocupată cu informaţiile pe care deja le-am prezentat în articolul publicat, şi care se găsesc pe situl lor. În ora a doua, organizatorii au oferit câteva informaţii suplimentare, legate de motivaţiile spirituale pentru care ei cred că este nevoie de o asemenea operaţiune, şi pe care eu cred că ar trebui să le cunoaşteţi, deoarece au legătură cu solia 1888.

Oricât de uimitor ar părea, punctul central al teologiei pe care clădesc strategia acestei operaţiuni este îndreptăţirea prin credinţă. Aceasta, spun ei, nu este primită de popor sau nu şi-a făcut lucrarea. Îndreptăţirea fiind „lucrarea lui Dumnezeu de a arunca în ţărână slava omului, şi de a face pentru el ceea ce omul nu poate să facă,” ei descoperă acum că aşa ceva nu prea s-a întâmplat în biserică. Slava omului nu este deloc aruncată în ţărână, iar ei se întreabă de ce. Concluzia lor? Nu ne-am rugat suficient pentru ea. Aşa au ajuns să organizeze ceea ce ei numesc Global Surge, un val de ore de rugăciune pregătitoare pentru Operaţiunea Ploaie Globală (OPG de aici înainte).

Uimitor! Biserica aceasta s-a născut într-o epocă în care îndreptăţirea prin credinţă era fundamentul central al creştinismului protestant. Nu a existat un singur moment în istoria bisericii rămăşiţei în care îndreptăţirea prin credinţă să nu fie cunoscută, predicată şi asumată de popor fără rezerve.

Aş fi fost dispus să interpretez poziţia lor ca fiind o simplă naivitate, mai ales că Ivor Myers, iniţiatorul acestui plan, a devenit recent membru al bisericii, înainte fiind cântăreţ de hip-hop. Dar aceasta este exact şi poziţia teologilor adventişti, despre care vorbeam zilele trecute [articolul Apelul Martorului Credincios: "Acuzaţii nefondate"], aşa că nu mai poate fi vorba despre lipsă de informare.

Şi mai ciudat este că, deşi ei cheamă biserica la primirea îndreptăţirii prin credinţă, militează masiv pentru un program de fapte cât se poate de legalist. Ei cer comunităţilor înscrise pe lista pentru OPG să alunge idolii din locuinţele personale, adică televizorul, ziarele şi revistele, DVD-urile dubioase, jocurile pe calculator şi alte lucruri despre care ei ştiu că sunt problematice. Planul este numit „Leaven in the Homes” (Aluat în căminuri) şi cheamă pe capii familiilor să ia iniţiativa de curăţire în căminul lor, dar lasă libertatea capilor de familie să identifice şi alţi idoli care eventual s-au cuibărit prin familiile adventiste.

Dar capii de familie, aşa cum s-a dovedit mereu, nu prea au discernământ să identifice idolii, sau puterea să se debaraseze de ei, aşa că organizatorii au mai trecut pe lista de fapte încă o ceremonie grandioasă. În biserică, în cadru festiv, se organizează o ceremonie de ungere a ochilor pentru capii de familie. Pastorul Ivor Myers explică modelul de urmat, pe care l-au îndeplinit fraţii din comunităţile pe care el le păstoreşte.

Prezbiterii – şase în cazul lor – sunt chemaţi în faţa comunităţii, îngenunchează, iar pastorul le unge ochii cu ulei (n-au spus de unde au procurat ulei sfânt, dar ne îndoim că cel de la Wall-Mart este eficient) şi se roagă pentru ei. Aceştia, la rândul lor, îi ung ochii pastorului. Apoi prezbiterii ung ochii capilor de familie, rugându-se pentru ei. Acum capii de familie ar trebui să fie pregătiţi să identifice corect idolii din căminurile lor şi să-i alunge de acolo.

Am urmărit cu atenţie cele două emisiuni de la 3ABN, şi am citit materialele publicate pe sit. Nu am reuşit să identific o singură aluzie la responsabilitatea sau problemele îngerului bisericii Laodicea în tot acest proiect, sau mişcare, cum preferă ei să o numească. Corpul pastoral, clasa teologică sau cea academică nu au absolut nicio problemă, nu au nimic de corectat şi nimic de înţeles. Ei şi-au făcut corect datoria, dar „norodul acesta, care nu ştie legea, este blestemat” (Ioan 7:49).

Toată vina este pusă în spatele membrilor de rând: Ei nu au înţeles îndreptăţirea; ei au casele pline de idoli; ei nu se roagă convergent; ei n-au chef de lucrare misionară şi interes pentru suflete; ei au animozităţi, certuri, baricade şi nu se mai satură de scandaluri teologice şi dezbinări care slăbesc trupul lui Hristos.

Acum, este greu de crezut că ar mai fi beneficiat de sprijinul Conferinţei Central California, şi apoi al celorlalte Conferinţe de pe mapamond, dacă ar fi sugerat cumva că vina pentru întârzierea ploii se află la îngerul bisericii şi mai puţin la membrii de rând.

Ciudat, Martorul Credincios nu are nimic de reproşat membrilor de rând, şi nici măcar capilor de familie. Tot ce are El de spus este că îngerul bisericii nu înţelege corect realitatea, fiind lipsit de credinţa autentică, fără neprihănirea lui Hristos (pe care continuă să o batjocorească), şi fără discernământul care vine de la Duhul Sfânt. Îngerul bisericii consideră că, deoarece crede, acceptă şi predică îndreptăţirea prin credinţă, este bogat şi nu mai are nevoie de nimic. Interesant, Martorul Credincios spune de fapt, într-o traducere corectă, „tu eşti cel nenorocit, ticălos...” adică „tu, nu altcineva.” Aceasta deoarece Martorul ştia bine că îngerul bisericii va da vina pe alţii, aşa cum s-a întâmplat mereu.

Îngerul bisericii nu ştie că Hristos a trecut la a doua fază a planului de mântuire, că a părăsit tronul de pe care a oferit îndreptăţire un mileniu şi jumătate, şi că acum este timpul să realizeze partea a doua a planului, curăţirea sanctuarului şi pregătirea unui popor „fără pată, zbârcitură sau ceva de felul acesta,” lucrare care se face de pe tronul din Sfânta Sfintelor. Dar nu are cu cine, deoarece poporul nostru s-a întors, „unul câte unul,” la tronul de pe care Satana a preluat lucrarea lui Dumnezeu, oferind lumii o falsă îndreptăţire prin credinţă.

Dacă aceasta este realitatea, ce sens are să mutăm răspunderea pe umerii membrilor de rând? Vorba lui Clifford Goldstein, putem să ne rugăm şi să ne ungem ochii cu ulei de la Wall-Mart „până se stafideşte luna.” Atâta timp cât îngerul bisericii Laodicea nu vine să ia uleiul, alifia pentru ochi, de la Duhul Sfânt, nu vom face decât să ne expunem redeşteptărilor false, emoţionale, oricât de evidentă şi grosolană ar fi forma lor de prezentare.

N-am nicio îndoială că bisericile din România vor fi luate de acest val, mai ales că Uniunea a anunţat [aici] că ea recunoaşte în acest proiect „vocea Conducătorului.” Şi nu mă îndoiesc de faptul că se vor arăta conştiincioşi şi zeloşi în a îndeplini recomandările organizatorilor OPG, deoarece foamea spirituală este tot mai chinuitoare, şi oricine poate constata că ploaia nu vine. Dar să ungi ochii prezbiterilor şi ai capilor de familie cu Floriol sau cu Soreanca, în timp ce alifia vindecătoare a neprihănirii lui Hristos adună praf prin hambarele bisericii, aruncată acolo cu nepăsare, se va dovedi cea mai stupidă acţiune de aducere a ploii; dincolo de ea, nu ne mai rămâne decât să ţopăim hip-hop şi să ne facem tăieturi pe trup - sau piercing, pentru cititorii mai tineri.

Când a venit Ploaia Timpurie, apostolii nu s-au apucat să numere idolii de prin casele oamenilor (şi erau destui, nicio problemă), nici n-au propus ceremonii de ungere a ochilor. Nici Ilie nu s-a apucat să caute filme porno sau reviste deocheate prin bibliotecile sau pe sub saltelele oamenilor, şi nici să-i cheme la unitate, lucrare şi rugăciune globală. În ambele cazuri, adevărata problemă era că Hristos a fost alungat, în locul Lui s-a instalat un alt domn, iar conducătorii nu-şi dau seama de seriozitatea situaţiei. În ambele cazuri Baal controla naţiunea prin vocea clasei preoţeşti, şi până nu s-a clarificat cine este Dumnezeu, nu a fost posibilă nicio redeşteptare sau reformă.

Tot aşa, pregătirea autentică pentru Ploaia Târzie nu se va ocupa de smulgerea frunzelor; copacul nelegiuirii noastre va trebui lovit la rădăcină, iar rădăcina este că în 1888 am răstignit pe Hristos în lucrarea Lui de ispăşire finală, şi ne-am întors la tronul de pe care Baal oferă îndreptăţire. În toţi aceşti ani, teologii bisericii au încercat să mai tundă ramurile acestei rebeliuni, astfel ca poporul să nu fie şocat de copacul ciudat din ograda lui, dar rădăcinile nu au fost niciodată smulse. Unde suntem în prezent?

“Prejudecăţile şi opiniile care au predominat la Minneapolis n-au dispărut nicidecum; seminţele semănate acolo sunt gata să răsară la viaţă şi să dea o recoltă bogată. Vârfurile au fost tăiate, dar rădăcinile nu au fost niciodată smulse, iar ele continuă să otrăvească judecata, să pervertească percepţia şi să orbească înţelegerea celor care vin în contact cu solia şi solii” (TM 467).

La sesiunea din 1888 a avut loc un eveniment la fel de cumplit ca acela de pe vremea lui Samuel, când poporul a cerut un împărat:

“Când am hotărât să părăsesc Minneapolis, îngerul Domnului a venit lângă mine şi a spus: ‘Nu este bine aşa; Dumnezeu are o lucrare pentru tine. Poporul repetă aici revolta lui Core, Datan şi Abiram. Eu te-am aşezat într-o poziţie potrivită, pe care cei ce nu sunt în lumină nu o vor înţelege; ei nu vor accepta mărturia ta; dar Eu voi fi cu tine; harul şi puterea Mea te vor susţine. Nu pe tine te dispreţuiesc ei, ci solia şi solii pe care Eu îi trimit poporului Meu. Ei au tratat cu batjocură cuvântul Domnului. Satana le-a orbit ochii şi le-a pervertit judecata; şi dacă ei nu se vor pocăi de păcatul lor – această nesfinţită aroganţă care Îl insultă pe Duhul lui Dumnezeu – vor păşi în întuneric. Dacă nu se pocăiesc, spre a putea fi convertiţi, şi astfel să-i pot vindeca, voi lua sfeşnicul de la locul lui. Vederea lor spirituală s-a întunecat. Ei nu doresc ca Dumnezeu să-Şi manifeste Spiritul şi puterea; căci ei au un spirit de batjocură şi dezgust faţă de cuvântul Meu. Uşurătatea, trivialitatea, ironiile şi glumele sunt practica lor zilnică. Ei nu şi-au pus inima să Mă caute. Ei merg în lumina propriilor scântei, şi, dacă nu se vor pocăi, vor zăcea în dureri. Aşa vorbeşte Domnul: Stai la postul datoriei tale, căci Eu sunt cu tine; nu te voi lăsa şi nu te voi părăsi.’ Nu am îndrăznit să neglijez aceste cuvinte ale lui Dumnezeu” (EGW 1888 Materials, 1063).

Oricât de neplăcută ar fi, aceasta este istoria noastră. Am dispreţuit solia lui Dumnezeu pentru declanşarea Ploii Târzii, şi acum ne adunăm forţele să declanşăm ploaia folosind rugăciunea convergentă, o tehnică importată din New Age. Ne antrenăm să lovim Stânca Veacurilor simultan şi cu forţă globală, şi sperăm ca ea să-şi reverse apele binefăcătoare, fără să recunoaştem că rebeliunea noastră de peste un secol ne-a expus amăgirilor unui Hristos fals şi astfel ploaia a fost blocată.

Toate bisericile apostaziate sunt luate de valul acestui gen de rugăciune convergentă. Toate cred şi contează pe îndreptăţirea prin credinţă, toate vorbesc sublim despre dragoste, unire, slujire, câştigare de suflete şi consacrare pentru ducerea evangheliei până la marginile lumii. Toate cred în naşterea din nou, doar prin credinţă. Toate vorbesc despre relaţia cu Hristos, mult mai frumos decât faimoşii noştri tele-evanghelişti. Dar dincolo de vorbele frumoase, chiar şi cine nu ştie mare lucru despre solia îngerului al treilea înţelege repede că este vorba despre un Hristos fals şi o lucrare inutilă, pe care adevăratul Hristos a părăsit-o. Aveţi [aici] un exemplu despre aşa ceva, şi vreau să vă spun că am ales unul cu destul bun simţ, faţă de altele de-a dreptul sălbatice. Dar Laodicea nu pare conştientă de situaţia tragică în care se găseşte, susţinând orbeşte că toată creştinătatea se închină aceluiaşi Hristos.

Să strigăm cu milioane de voci “Tată, dă-ne Duhul Tău,” plecaţi înaintea unui tron pe care Hristos l-a părăsit, se va transforma în cea mai monumentală gafă pe care ne-am permis-o vreodată; da, chiar mai monumentală decât aceea din 1888.