Când credem că Dumnezeu trebuie să pedepsească cu moartea pe călcătorii legii divine, automat susţinem că păcatul nu omoară pe nimeni.

Când a fost prezentată tinerei perechi în Eden, marea controversă, în varianta ei prescurtată, a fost o confruntare cu privire la natura păcatului.

Dumnezeu a spus: “Vei muri negreşit.”

Diavolul a spus: “Hotărât că nu veţi muri.”

De atunci omenirea este sfâşiată între aceste două păreri, cu infinitele lor variante.

Dacă admitem că păcatul înseamnă despărţirea voluntară de izvorul vieţii (DA 764), avertizarea lui Dumnezeu se traduce astfel:

“Alegând să te desparţi de izvorul vieţii, Eu sunt obligat să te părăsesc, în virtutea dreptului inalienabil la liberă alegere. Fără Duhul Sfânt locuind în minte, aceasta nu mai poate împiedica degradarea morală a sufletului şi degradarea fizică a organismului, chiar dacă eu vă asigur pentru o vreme supravieţuirea. Finalul acestei decizii este moartea veşnică, fără niciun fel de intervenţie de pedepsire din partea Mea.”

Făgăduinţa diavolului suna aşa:

“Dumnezeu vă minte. Vă ameninţă cu moartea spre a vă ţine în robie. El ştie bine că unirea cu natura divină, prezenţa legii în inimă, este un sistem de control care vă împiedică să evoluaţi. Fiecare fiinţă creată este destinată să ajungă ca Dumnezeu, dar El nu doreşte să piardă privilegiile de care Se bucură, şi nici nu doreşte să le împartă cu voi. Refuzaţi sistemul de control implantat în voi, şi aveţi cale liberă către muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei.”

Adam şi Eva au ales varianta diavolului despre marea controversă, dar promisiunea lui s-a dovedit mincinoasă. Evoluţia spre dumnezeire nu a demarat. Din contră, primul copil al perechii amăgite s-a dovedit un criminal, iar omenirea s-a prăvălit în mizerie.

Oamenii au dorit răspunsuri de la noua administraţie a planetei: De ce murim? De ce nu ne dezvoltăm, aşa cum ni s-a promis? De ce am pierdut haina de lumină, dacă urmează să ajungem ca Dumnezeu?

Răspunsul cinic al diavolului a fost că Dumnezeu, enervat de rebeliunea lor, a luat decizia “ciudată” de a-i pedepsi, persecutându-i până la exterminare. Propaganda aceasta mincinoasă avea nevoie de susţinere practică, de “dovezi” pe care populaţia să-şi clădească imaginea despre Dumnezeu. Aşa că, folosindu-se de capacităţile lui supranaturale, el a declanşat o vastă campanie de operaţiuni secrete prin care propaganda lui să capete credibilitate. A început munca de educaţie, bazată pe dovezi măsluite, evenimente “naturale” şi martori corupţi.

Aşa cum am spus şi altădată, dacă Dumnezeu ar fi folosit violenţa împotriva opozanţilor Lui, la ora asta universul nici n-ar mai fi ştiut sigur dacă a existat vreodată cineva cu numele de Lucifer. Dacă folosirea forţei în situaţii de urgenţă – ca o ultimă soluţie, cum spunea un teolog adventist – era o opţiune viabilă în legislaţia divină, niciodată nu s-ar fi ajuns în situaţia prezentă, căci corecţia ar fi fost aplicată mai înainte ca infecţia păcatului să se răspândească la nivel global. Dacă împărăţia lui Dumnezeu ar fi fondată pe folosirea forţei constrângătoare, cine ar mai dori să trăiască veşnic în ea?

Vă amintiţi situaţia de după potop? Unii credeau că există Dumnezeu, şi că El este acela care a produs potopul. Care a fost rezultatul acelei credinţe? “Inima lor, ca şi a lui Cain, s-a răsculat împotriva Lui” (PP 119).

Propaganda diavolului, însoţită de tot felul de semne şi minuni, a căpătat proporţii uluitoare în timpul nostru, deoarece el trebuie să neutralizeze “chiar pe cei aleşi.” El acţionează încă din spatele cortinei, ca şi în trecut, spre a ne convinge că devastările globale sunt produse de Dumnezeu, sau de cei în slujba lui Dumnezeu. Iar cei mai eficienţi susţinători ai lui s-au dovedit tocmai oamenii care declară că sunt slujitorii lui Dumnezeu.

Insistând că Dumnezeu trebuie să-i pedepsească pe păcătoşi cu moartea, ca să poată pune capăt istoriei păcatului, ei spun de fapt că păcatul nu omoară pe nimeni, şi astfel devin ecoul minciunii din Eden: “Hotărât că nu veţi muri!”

Acesta este motivul principal pentru care rebeliunea continuă.