Totul este gata...
Articole

Dumnezeu a dat

5 mai 2019 - Teodor Erbiceanu

Articol

Satana L-a asasinat pe Hristos. L-a pus pe cruce.

Înălțând crucea lui Hristos, Diavolul a reușit să ascundă de privirile noastre adevărata jertfă a lui Dumnezeu: Jertfa infinită „de la întemeierea lumii” a Mielului lui Dumnezeu.

Atunci când conducem prin noapte și ne apropiem de lumina sacrificiului de sine a lui Hristos, vrăjmașul ne vine din sens opus și cuplează faza lungă pentru a ne orbi. Ticăloșia lui Satana este peste măsură: el a făcut din moartea lui Hristos o „lumină” orbitoare care aruncă în întuneric tot ce este în spatele ei. Crima lui Satana mascată drept „marea jertfă a lui Hristos pe cruce” este faza lungă pe care vrăjmașul o focalizează în retina creștinului pentru a ascunde adevărata jertfă a lui Dumnezeu „de la întemeierea lumii.” Ea camuflează de vederea noastră cât L-a costat păcatul pe Dumnezeu personal:

„Oricât de cumplite au fost suferințele crucii, ele nici nu se compară cu suferințele lui Dumnezeu produse odată cu apariția păcatului în cer… Acolo (pe cruce) oamenii au văzut pe Fiul suferind. Dar mileniile de suferință din trecut ei nu le-au văzut. Ceea ce au văzut oamenii a fost doar o mostră a suferinței lui Dumnezeu, care durează de veacuri și care constituie adevăratul cost al păcatului. Să nu lăsăm crucea să ascundă de noi profundele aspecte ale ispășirii, care includ crucea ca o revelație, dar ale cărei rădăcini se întind în veacurile nenumărate” (M.L. Andreasen, The Atonement, 15 februarie 1957).

„Scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice a fost ca fiecare ființă creată — de la serafimul luminos și sfânt până la om — să fie un templu în care să locuiască Creatorul” (DA 161).

Lucifer a atacat scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice, locuirea Creatorului în creaturile Sale. A atacat principiul pe care era fondat universul. Vrăjmașul a declarat:

  1. Locuirea Creatorului în creaturile Sale — prezența Duhului Sfânt în minte — este un mijloc de sclavie și control. Blochează procesul evoluției infinite și împiedică creatura să ajungă ca Dumnezeu. Creaturile sunt setate să rămână creaturi. Sunt setate să viețuiască la eșaloanele inferioare ale existenței.
  2. Despărțirea de Dumnezeu nu produce moartea.
  3. Despărțirea de Dumnezeu deblochează procesul evoluției infinite. Făpturile vor evolua și vor ajunge ca Dumnezeu.
  4. Creatorul este un mincinos, un tiran și un ucigaș. Minte universul cu „scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice” și îl ține în sclavie. Îi ucide pe oponenți.

Lucifer și îngerii lui au refuzat locuirea Creatorului în templul inimii, au izgonit Duhul Sfânt, s-au despărțit de Izvorul Vieții. 

Despărțirea creaturii de Creator, deconectarea de Sursa Vieții are ca efect moartea instantanee a creaturii. Dispariția ei veșnică din univers. Moartea a doua.

Dacă Satana și îngerii lui ar fi fost lăsați să piară instantaneu și să dispară pentru totdeauna din univers, fără ca acuzațiile lor aduse guvernării divine să primească răspuns, semințele răului plantate de Diavol în mințile cerești ar fi adus roade otrăvitoare. Ar fi amenințat existența universului.

Satana și îngerii lui s-au lăudat că se vor elibera de „tirania” Duhului Sfânt și vor face demonstrația înaintea întregului univers că vor ajunge ca Dumnezeu. Înainte de a se despărți de Creator, Diavolul i-a avertizat pe toți că dacă se va întâmpla cumva ca el și îngerii lui să dispară din univers, atunci înseamnă că Dumnezeu i-a lichidat. 

Dacă Satana și îngerii lui ar fi fost lăsați să piară, inteligențele cerești ar fi ajuns să creadă minciuna lui Satana că Suveranul universului i-a omorât pentru a pune capăt rebeliunii. Pentru a-Și asigura supremația în univers blocând demonstrația lui Lucifer de a ajunge ca Dumnezeu. Pentru a suprima „adevărul” că eliberarea de prezența și limitările Duhului Sfânt propulsează creatura spre divinitate.

Dispariția instantanee a lui Satana în neant nu ar fi rezolvat problema. Nu ar fi închis acest caz. Nu ar fi adus la tăcere acuzațiile aduse guvernării divine. Din contră, ar fi alimentat marea controversă din jurul Legii și al caracterului lui Dumnezeu. Ar fi produs extinderea rebeliunii în univers. Locuitorii cerului și-ar fi pierdut încrederea în Creator și ar fi ajuns să creadă minciuna lui Satana că locuirea Creatorului în creaturile Sale este un sistem de sclavie. S-ar fi ridicat împotriva „dictaturii” guvernării divine din univers și ar fi refuzat scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice. Ar fi izgonit prezența Duhului Sfânt din templul inimii, s-ar fi despărțit de Creator.

Despărțirea creaturilor de Creator, deconectarea de Sursa Vieții, ar fi dus la dispariția în neant a tuturor creaturilor din univers. Dincolo de orice capacitate a Părintelui Ceresc de a împiedica moartea copiilor Săi. Dincolo de orice capacitate a lui Dumnezeu de a mai salva universul. Acesta ar fi devenit un cimitir imens și inima lui Dumnezeu ar fi rămas pustie.

Pentru a împiedica această tragedie cosmică, era necesară menținerea artificială în viață a lui Satana și a îngerilor lui până la clarificarea completă și definitivă — dincolo de orice îndoială — a punctelor în dispută în marea controversă. Era necesară menținerea lor în viață pentru a se oferi timpul necesar respingerii tuturor acuzațiilor lui Satana aduse guvernării divine. Pentru a oferi dovezile necesare astfel încât să fie imposibil ca — pe baza dovezilor oferite — să te mai poți îndoi de caracterul lui Dumnezeu și de scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice.

O dată realizat acest lucru, Satana și îngerii lui vor fi lăsați să secere consecința fatală a despărțirii lor de Sursa Vieții. Vor fi lăsați să piară în moartea a doua și să dispară din univers. Abia atunci va fi sigur ca Dumnezeu să permită ca ei să sufere efectul despărțirii lor de Izvorul Vieții.

...

Planul de Mântuire a omului este doar o parte din Planul de Salvare a Universului. Doar o parte din Marele Plan Divin. Păcătuirea omului a pus în pericol doar existența rasei umane. Păcătuirea lui Satana și a îngerilor lui a pus în pericol existența întregului univers. Planul de Salvare a omului a fost declanşat atunci când omul a păcătuit. Planul de Salvare a universului a fost declanșat atunci când Diavolul și îngerii lui au păcătuit. Întâi a păcătuit Satana și apoi a păcătuit omul. Prin urmare, întâi a fost declanșat Planul de Salvare a Universului, apoi Planul de Mântuire a omului, ca o componentă a Marelui Plan.

Noi am fost interesați doar de un sector extrem de limitat al acestui plan: Planul de Mântuire a omului căzut. Salvarea rasei umane. Salvarea planetei Terra, o minusculă planetă pierdută undeva printre miliardele de galaxii. Noi am fost interesați doar de mântuirea noastră. Cerul este interesat de salvarea universului, a milioanelor de rase inteligente care îl populează. Părintele Ceresc este interesat de salvarea miliardelor de copii ai Săi.

Orice Plan de Salvare a creaturilor implică anumite costuri și un anumit sacrificiu din partea Creatorului. Costurile și sacrificiul sunt direct proporționale cu valoarea a ceea ce urmează a fi salvat: o planetă micuță sau un univers. Universul este mai valoros decât o planetă. Valoarea universului este infinită. Care este Costul salvării lui? Cât L-a costat pe Dumnezeu personal salvarea universului? Ce sacrificiu a făcut Creatorul?

Orice Plan de Salvare a creaturilor presupune un Salvator. Presupune asumarea unui anumit risc. Presupune un anumit sacrificiu din partea Salvatorului. În situația riscantă de viață și de moarte în care se afla universul, presupune confruntarea Salvatorului cu pericolul. Pericolul era moartea creațiunii. Pentru a putea întinde universului o mână salvatoare, Izbăvitorul Creațiunii se așează pe Sine într-o situație riscantă, în care s-ar putea să-Și piardă viața. Planul de Salvare implica plasarea Salvatorului, a Celei de-a doua Persoane a Dumnezeirii față în față cu Moartea. Față în față cu Neantul!

Fiul omului a riscat totul pentru a-l salva pe om. A riscat să piară pentru veșnicie din univers. A riscat să dispară din univers. Disponibilitatea Fiului omului de a se lepăda de sine până la moarte pe cruce, este o lumină mai mică spre o lumină mai mare. Ea trimite la disponibilitatea Fiului lui Dumnezeu de a Se lepăda de Sine — până la moarte — atunci când existența universului a fost pusă în joc prin apariția păcatului. „Mielul lui Dumnezeu care îndepărtează păcatul lumii” (Ioan 1:29; KJV) este o miniatură a Mielului Divin care îndepărtează păcatul din univers.

Jertfa principală a Vechiului Testament este arderea de tot. Mielul era înjunghiat, stors de sânge, jupuit complet de piele, ciopârțit în bucăți și mistuit în flăcări. N-avea nicio șansă să scape cu viață. Mielul jertfit pe altar era distrus total, nimicit complet. Arderea de tot înseamnă tocmai acest lucru: distrugerea completă, integrală, totală a victimei, fără a mai rămâne nimic din ea. Flăcările arderii de tot care mistuie mielul sunt „iazul de foc care arde cu pucioasă” redus la scara sistemului ceremonial. „Iazul de foc este moartea a doua” (Apocalipsa 19:20, 20:14). Prefacerea mielului în cenușă arată distrugerea lui completă, totală, iremediabilă. Moartea mielului nevinovat, arderea lui de tot — nimicirea lui completă și definitivă — este un simbol al morții absolute și definitive a Mielului Divin!

Cine este Mielul Divin simbolizat de arderea de tot?

Diavolul ne-a păcălit; el ne-a făcut să credem că ceremonia arderii de tot din Vechiul Testament indica spre viitor, spre moartea lui Hristos pe cruce. În realitate moartea mielului adus ca ardere de tot indica spre trecut. Era o „continuă amintire” a unui eveniment, care a avut loc atunci când a apărut păcatul în univers, prin revolta lui Lucifer:

„Jertfele și sacrificiile au fost poruncite de Dumnezeu spre a fi pentru om o continuă amintire și o recunoaștere plină de pocăință a păcatului său, cum și o mărturisire a credinței sale în Răscumpărătorul făgăduit. Ele aveau rolul de a imprima în neamul omenesc căzut adevărul solemn că păcatul a fost acela care a produs moartea” (PP 68).

A cui moarte a produs-o păcatul? Cine a murit?

Mielul ceremonial era înjunghiat și murea definitiv. El nu mai învia niciodată. El dispărea din univers. El murea de moartea a doua, căci moartea a doua este moartea din care nu mai există înviere. Pe cruce Fiul Omului nu a murit de moartea a doua. El a murit de moartea întâia, dovadă este faptul că a înviat! El nu a dispărut definitiv din univers; El este viu, la dreapta Tatălui! Nu a fost vătămat, distrus și mistuit de tot; dimpotrivă, este întreg și nevătămat, purtând doar cicatricele cuielor în palme! Și atunci CINE a murit de moartea a doua? CINE a fost complet distrus? CINE a dispărut definitiv din univers?

Păcatul lui Lucifer și a îngerilor lui — contestarea scopului lui Dumnezeu din veacuri veșnice și despărțirea de Creator — a pus în pericol existența creațiunii. Acuzațiile aduse guvernării divine trebuiau respinse. Acuzatorul trebuia menținut în viața până la încheierea procesului în care Dumnezeu era acuzat. Scopul era de a stopa extinderea rebeliunii lui Satana în întregul univers și a salva creațiunea.

În clipa în care Lucifer și îngerii lui au izgonit Duhul Sfânt și s-au deconectat de Sursa Vieții, chiar în secunda aceea ei trebuiau să moară. Chiar în secunda aceea trebuiau să dispară în neființă. Deconectarea lui Satana de Sursa Vieții a făcut necesară intervenția instantanee a lui Dumnezeu pentru a bloca moartea lui instantanee. „De îndată ce a apărut păcatul, imediat a apărut şi un Mântuitor” (RH, 12 martie 1901; 1BC 1084). În secunda în care a apărut păcatul, a apărut și un Mântuitor. Mântuitorul nu mai putea zăbovi nici măcar o secundă, după secunda în care a apărut păcatul — despărțirea de Creator. Mântuitorul este Fiul lui Dumnezeu, A doua Persoană a Dumnezeirii. El a devenit Mântuitorul chiar în secunda în care a apărut păcatul.

Planul de mântuire a universului NU a fost declanșat pentru a-l salva pe Satana. Fiul lui Dumnezeu NU S-a jertfit pentru a-l mântui pe Satana. El S-a jertfit pentru a salva universul, blocând dispariția lui Satana din univers până la clarificarea punctelor în dispută în marea controversă. Mântuitorul este Mântuitorul universului, nu Mântuitorul lui Satana.

Intervenția instantanee salvatoare a Mântuitorului pentru a bloca moartea instantanee a lui Satana L-a adus pe Mântuitor față în față cu Moartea! Față în față cu Neantul! 

Lucifer și îngerii lui „au călcat Legea.” Atunci când Legea universului este călcată nu există decât o singură variantă: desființarea Legii sau moartea Legiuitorului. Desființarea Legii sau moartea Aceluia egal cu Legea călcată. 

Desființarea Legii creațiunii are ca efect moartea tuturor creaturilor din univers. Moartea universului. Dispariția universului în neant!

Moartea Legiuitorului are ca efect dispariția Fiului lui Dumnezeu în neant. Dispariția Fiului lui Dumnezeu din univers!

Sau una sau alta! Ori ori!

Ce s-a decis în Sfatul Divin? Ce a ales Fiul lui Dumnezeu? Moartea Lui SAU moartea universului? Viața Lui SAU viața universului?

Problema cu care se confrunta Sfatul Divin era următoarea:

„Adevărat, adevărat vă spun, că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.”

Lucifer și îngerii lui s-au despărțit de Sursa Vieții. În absența oricărei intervenții salvatoare ar fi fost loviți instantaneu de moartea a doua. Dacă Cineva egal cu Legea n-ar fi intervenit, ar fi dispărut pentru totdeauna din univers. Pentru a bloca dispariția lor instantanee în neant, Fiul lui Dumnezeu, A doua Persoană a Dumnezeirii, a pășit în față. S-a așezat pe Sine Însuși în fața Morții. S-a așezat între Moartea a doua și călcătorul Legii. S-a interpus protector — mai eficient decât un scut uman — între Moartea a doua și călcătorul Legii. Actul acesta voluntar a fost fatal: Lovitura instantanee a Morții s-a descărcat în pieptul Său; El a fost torpilat de Moartea a doua! A fost zdrobit! Spulberat! Dispersat! Nimicit!

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu pentru că oricine crede să nu piară.”

Atât de mult a iubit Dumnezeu universul aflat în pericol să piară — dacă Satana ar fi fost lăsat să moară fără ca acuzațiile lui să primească răspuns — „că a dat pe singurul Lui Fiu.” Pentru ca universul „să creadă și să nu piară.” Pentru ca universul „să creadă” dovezile oferite în marea controversă și „să aibă viața veșnică.”

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat.” Dumnezeu „a dat.” Și când dai NU MAI AI! RĂMÂI FĂRĂ CEEA CE AI DAT!

„Dumnezeu a dat pe singurul Lui Fiu.” Și când dai pe singurul tău fiu, rămâi fără UNICUL TĂU FIU!

Apariția păcatului în univers, prin revolta lui Satana, a avut ca urmare moartea singurului Fiu al lui Dumnezeu. Dispariția definitivă din univers a Celei de-a doua Persoane a Dumnezeirii! El Și-a dat viața Lui pentru a asigura viața universului. Aceasta este jertfa infinită a „Mielului junghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8, KJV)!…

Creaturile inteligente din univers sunt locuința lui Dumnezeu din veacuri veșnice. Universul — cu toate creaturile lui inteligente — este Casa lui Dumnezeu. Universul este fondat pe o jertfă infinită. Casa lui Dumnezeu se sprijină pe un singur stâlp, pe o singură jertfă infinită. De acest unic stâlp este legat un Miel însângerat:

„Am visat că văd un templu către care mergeau grupuri mari de oameni. La sfârșitul timpului, nu vor fi salvați decât aceia care se vor refugia în acel templu. Toți cei care vor rămâne afară vor fi pierduți pentru totdeauna. …

„… am văzut că templul acela peste măsură de încăpător se sprijinea pe un singur pilon imens și de acesta era legat un Miel groaznic de mutilat și sângerând. Părea că noi, cei care eram prezenți, știam că acest Miel fusese sfâșiat și zdrobit în contul nostru. Toți cei care intră în templu trebuie să vină înaintea Lui și să-și mărturisească păcatele” (EW 78).

Responsabilitatea îngerului căzut este uriașă. Revolta lui Lucifer din cer — izgonirea Duhului Sfânt din templul inimii — este în realitate dorința tainică de a-L ucide pe Dumnezeu.

Lucifer a poftit tronul și a fost refuzat. A plănuit să se răzbune. Îl va elimina pe Fiul lui Dumnezeu din univers. Va ataca scopul lui Dumnezeu din veacuri veșnice și va pune în pericol universul. Îl va determina pe Fiul lui Dumnezeu să devină Mielul lui Dumnezeu junghiat de la întemeierea lumii.

La fel ca Lucifer, ulterior omul a lepădat și el scopul lui Dumnezeu. El s-a făcut părtaș cu Satana la același păcat. De aceea, jertfele au fost poruncite „spre a fi pentru om o continuă amintire și o recunoaștere plină de pocăință a păcatului său.” Aceste jertfe trebuiau să-i amintească individului nu doar de „păcatele” lui particulare, ci în special de păcatul originar al despărțirii de Dumnezeu — păcatul lui Lucifer la care mai târziu a luat parte și omul — și care a avut ca urmare moartea veșnică a Fiului lui Dumnezeu. Tocmai de aceea „toți cei care intră în templu trebuie să vină” în simbol înaintea Mielului Divin „și să-și mărturisească păcatele” (EW 78).

„Dumnezeu este dragoste.” Dragostea „acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul.” Suferă chiar pierderea „singurului Său Fiu.” Dragostea „nădăjduiește totul” și Dumnezeu a nădăjduit că universul va fi salvat. El Și-a deschis pieptul, Și-a deschis palma și a semănat în durere unicul Său „grâunte de grâu,” prețiosul Său Bob Divin. Mult mai târziu nădejdea și chinul sufletului Lui au adus rod: în cele din urmă „a bătut clopotul de moarte al împărăției lui Satana” în univers. „S-a rupt ultima verigă de simpatie cu Satana” (DA 679, 761).

Dumnezeu iartă și nădăjduiește ca omul să se întoarcă. Tocmai de aceea omul are posibilitatea să privească cu speranță în viitor. Are posibilitatea să-și mărturisească credința în „Răscumpărătorul făgăduit.” În Fiul Omului are posibilitatea să vadă omenescul unit cu divinul. Soluția lui Dumnezeu de vindecare a păcatului prin reconectarea naturii umane la natura divină. „În natura Sa umană, Hristos a fost părtaș al naturii divine” (1SM 226). „Hristos a venit să ne facă părtași de natură divină și viața Lui declară că omenescul unit cu divinul nu comite păcat” (MH 180).

Lucifer și îngerii lui și-au închis singuri și definitiv „ușa harului” atunci când, în lumina cunoștinței depline de Dumnezeu, s-au despărțit de Creator; ei vor pieri de moartea a doua la încheierea marii controverse. Spre deosebire de ei, omul are posibilitatea să fie salvat. Are posibilitatea să fie făcut părtaș de natură divină, „o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul.”

„Dumnezeu este dragoste, este viață. Este prerogativa lui Dumnezeu aceea de a răscumpăra, reface și restaura. Înainte de întemeierea lumii Fiul lui Dumnezeu a fost dat să moară, și răscumpărarea este taina ‚care a fost ținută ascunsă timp de veacuri’ (Romani 16:25). Totuși păcatul este inexplicabil, și nu poate fi găsit niciun motiv pentru existența lui. Niciun suflet nu știe ceea ce este Dumnezeu până când nu se vede pe sine un păcătos în lumina de la crucea Golgotei; dar când, în marea sa nevoie, strigă după un Mântuitor care iartă păcatul, Dumnezeu i se descoperă ca fiind îndurător și milos, îndelung răbdător, plin de bunătate și adevăr. Lucrarea lui Hristos este de a răscumpăra, reface, căuta și mântui ceea ce era pierdut” (HP 291; RH, 26 februarie 1895).

„Răscumpărarea este parte a naturii divine. Este prerogativa lui Dumnezeu aceea de a reface și nu de a distruge. Fiul lui Dumnezeu a fost dat să moară înainte de întemeierea lumii. Existența păcatului este inexplicabilă; prin urmare, niciun suflet nu știe ce este Dumnezeu până când nu se vede pe sine în lumina reflectată de la crucea Golgotei; și, în amărăciunea sufletului său, se detestă ca fiind păcătos. Când, în marea sa nevoie, sufletul său strigă după un Mântuitor care iartă păcatul, atunci Dumnezeu i se descoperă ca plin de compasiune, iertare și dragoste, îndelung răbdător” (TM 264).

„Dacă ceva în lumea noastră ar trebui să ne inspire entuziasmul, atunci aceasta este crucea Golgotei.… Jertfa Sa ar trebui să ne inspire să lucrăm cu zel în slujba Sa, invitându-i pe alții să vadă în El ‚Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.’ Prezența plină de har a lui Hristos ne vorbește mereu în Cuvântul Său, indicându-ne spre Cel înjunghiat de la întemeierea lumii” (RH, 29 septembrie 1896).

Pe crucea romană, Hristos s-a lepădat de sine — așa cum a făcut de altfel toată viața Lui. Aceasta L-a costat viața. El era dispus să piară veșnic pentru triumful neprihănirii în univers. Simțindu-Se părăsit de Tatăl, „nu putea vedea prin porțile mormântului. Speranța nu-I înfățișa ieșirea din mormânt… El Se temea de faptul că păcatul era atât de neplăcut înaintea lui Dumnezeu, încât despărțirea Lor avea să fie veșnică” (DA 753).

Mielul infinit al lui Dumnezeu S-a lepădat de Sine atunci când a izbucnit păcatul în univers. Aceasta L-a costat viața. El a fost dispus să piară veșnic pentru triumful neprihănirii în univers. El nu vedea prin porțile mormântului. Știa că despărțirea Lui de Tatăl avea să fie veșnică. Știa că porțile mormântului aveau să se închidă deasupra Lui pentru veșnicie.

Prin moartea Lui, El a lăsat un gol infinit în univers. Cine poate cuprinde durerea inimii lui Dumnezeu?

Hristos a purtat crucea și Mielul Divin a purtat crucea. Dumnezeu Însuși a purtat crucea. Ce cruce! Și atunci cine suntem noi, un fir de praf, să n-o purtăm? 

Guvernarea divină nu a fost luată pe nepregătite de apariția păcatului în univers — prin revolta lui Satana. Dumnezeu a făcut Planul de Salvare a Universului înainte de a aduce creațiunea la existență. Dumnezeu știa dinainte ceea ce avea să urmeze. Dacă va lua decizia să creeze universul. Dacă va lua hotărârea să aibă copii. Cunoștea prețul imens pe care avea să-l suporte. Decizia Tatălui nostru de a aduce la existență universul cu un preț atât de mare este cu atât mai uimitoare! Ea cucerește inima!

Înainte de a crea universul, Dumnezeu S-a confruntat cu propriul Său gând din veacuri veșnice de a aduce la existență universul pe baza scopului Său din veacuri veșnice. Nu L-am putut mângâia în zbuciumul sufletului Său. El S-a „luptat” cu Sine Însuși și „a biruit.” S-a lepădat de Sine. El ne dă și nouă, oamenilor păcătoși, și fraților noștri sfinți — locuitorii lumilor de sus — biruința Lui!

Copyright