Nu cred că formarea sau maturizarea Miresei lui Hristos depinde de vise, viziuni, trăiri extatice sau experiențe paranormale.

Nici Saviana nu crede, am vorbit cu ea.

Poporul vremii noastre are pe cap deja prea multe personaje exotice precum sora Escalante, Ernie Knoll, Jeanine Sautron sau unchiul David. Nu credem că este nevoie de încă o Anna Rice-Phillips pentru vremea noastră, iar eu nu sunt nicidecum dispus să repet greșeala lui A.T.Jones.

Convingerea mea fermă este că după Ellen G. White Dumnezeu nu a mai chemat, și nu va mai chema pe nimeni la înalta slujbă de profet. Nici chiar Jones și Waggoner, deși au fost însărcinați cu o misiune specială pe lângă poporul lui Dumnezeu din vremea lor, nu au primit viziuni, vise sau comunicări directe din partea lui Dumnezeu. Au primit doar discernământul necesar să vadă „lucrarea aceasta în importanța ei vitală,” și să pună „în mărturia lor așa tărie și hotărâre, încât vor dărâma barierele Satanei” (TM 410).

Nu am publicat experiența ei pentru aspectul senzațional după care se cam aleargă azi prin ciudata noastră agoră adventistă. Vise, trăiri și experiențe cu Dumnezeu avem cu toții, mai mult sau mai puțin. Ele au valoare personală, individuală, și nu este neapărat nevoie să știe toată lumea despre ele. Cele mai multe se nasc din „mulțimea grijilor,” și nu au darul să ne influențeze prea mult traiectoria sau destinul.

În acest caz lucrurile stau puțin diferit, și am să explic de ce cred că este important să cunoască și alții experiența sorei Saviana Nicolae.

Mai întâi, nu Dumnezeu S-a amestecat în viața ei. Nu El a căutat-o. Nu El a luat inițiativa să o trezească, să îi comunice vreun adevăr, să o atragă la El sau să-i încredințeze vreo solie. Nimic din toate acestea. Putea să-și continue viața așa cum dorea ea, pe direcția aleasă de ea, iar Dumnezeu nu ar fi tulburat-o niciodată, cu atât mai puțin să-i schimbe cursul vieții atât de dramatic.

Cel ce s-a amestecat — în visul ei — a fost un impostor care se dădea drept Dumnezeu și îi promitea succes, faimă și bani în talciocul deșertăciunilor. Și-a dat seama că Dumnezeu nu se ocupă cu așa ceva pe planeta asta — a folosit la ceva liceul adventist, totuși — și atunci a strigat disperată după ajutor. Ea L-a căutat pe Dumnezeu. Ea a strigat după o rază de lumină, în bezna în care se găsea.

Ce a primit nu a fost decât o pildă, câteva cuvinte metaforice care pentru ea nu însemnau absolut nimic în acel moment: Nuntă, Mireasă, poporul lui Dumnezeu…

Atât și nimic mai mult. Niciun fel de misiune, însărcinare, angajare, trimitere. Un simplu și neutru „Ți-am dat câteva repere, acum descurcă-te…”

De aici încep lucrurile care ne interesează pe noi.

Ce a făcut Saviana cu aceste cuvinte criptice?

Putea foarte bine să le arunce la coșul de gunoi și să-și continue cursurile la UCLA. Nu știm dacă ajungea faimoasă sau nu, dar mânca o pâine albă la fabrica de năzbâtii a lui Baal până la adânci bătrâneți, asta e sigur. (Năzbâtii pe care, să-mi fie cu iertare, le cam sorb pe o bază regulată, și fără nicio jenă, tinerii acestei biserici, pastori sau membri de rând). Iar media adventistă ar fi vuit, probabil, de știrea că marea scenaristă Nicolae, câștigătoarea unui Oscar, a absolvit liceul adventist la Craiova.

Sau putea să le ia în serios așa, într-o notă mai laodiceană. Adică, să meargă mai departe cu studiile și cariera, dar sâmbăta să alerge zeloasă, implicată și afectată, la Loma Linda Romanian SDA Church, că era la doi pași. Sau la Glendale, pentru variație, că acolo chiar se vorbește despre Mireasă și Nuntă.

Nu a făcut așa. Le-a luat cu adevărat în serios, a renunțat la orice vis de mărire deșartă și s-a apucat să sape. Nu i-a luat mult până a ajuns la scopul etern al lui Dumnezeu în sanctuar, la Ziua Ispășirii. Și a luat decizia — de neimaginat pentru cei mai mulți dintre noi — de a renunța la carieră de dragul Nunții Mielului.

Nu prea se face așa în zilele astea, nu? Cam nu…

De ani de zile tinerii adventiști sunt împinși către carieră și faimă în lumea aceasta, și tare mai sunt aplaudați când ajung mari vedete în anumite domenii, fie politică, media, muzică sau afaceri. Sunt plimbați pe la televiziuni și prin comunități cu mare fală, așezați în centrul atenției ca un exemplu pentru generațiile următoare. Doar mamele lor știu că situația nu este deloc roz cu odraslele lor ajunse mari personalități, dar se limitează la a suspina și lăcrima în taină, sperând într-o minune.

Alții nu ajung la cine știe ce culmi ale măririi, dar odată cu vremea maturității încep să simtă tot mai pregnant și obositor acest laodiceanism de cartier rău famat vândut ca devoțiune pentru Dumnezeu. Nu mai găsesc în biserică niciun argument pentru care ar merita să rămână, așa că încearcă în altă parte. Așa ajung în mijlocul Babilonului cel mare, mama confuziei și pervertirilor de tot felul. Cine, și cum să-i mai scoată de acolo?

Saviana este un astfel de caz disperat. Pentru ea se rupsese orice legătură de simpatie cu adventismul sau Dumnezeu. Trecutul era un capitol închis, la care nu dorea să revină cu niciun chip. Orice era legat de credința creștină era irelevant pentru ea. Nimic nu o mai atingea.

Nu tot așa a fost cu alții care au venit la solia neprihănirii lui Hristos din mijlocul Babilonului. De exemplu, Emilia și Oli. Și ei vedeau irelevanța creștinismului popular, dar tot timpul studiau, citeau, verificau, comparau. Ani de zile. Pentru ei a fost ușor să primească adevărul pe o bază rațională, inteligentă, deoarece au avut acces la surse corecte și le-au tratat cu respect și fără idei preconcepute. Pentru o asemenea abordare nu este nevoie de vise sau viziuni.

Exact aici văd eu locul și rolul întoarcerii ei de la scenarist de Hollywood la Mireasa lui Hristos. Există două mari categorii de oameni care au nevoie să ajungă la adevărul prezent al soliei îngerului al treilea pe o bază rațională, inteligentă: Sutele de foști adventiști care astăzi dau o mână de ajutor la cultivarea Pomului Cunoștinței binelui și răului, și sutele de pastori adventiști care fug cu disperare de Pomul Vieții și promovează vindecarea Babilonului cel Mare. Ambele categorii închinători ai lui Baal în cel mai profund sens, fără să știe și să înțeleagă acest lucru. Toți sub semnul lui Icabod.

Experiența Savianei Nicolae va fi o piatră de poticnire și o stâncă de cădere pentru ambele categorii. Sau o rază de speranță. Este un exemplu despre cât de ușor poți ajunge la adevărul prezent dacă ești destul de umil să întrebi și să înțelegi.

Pentru noi, ceilalți, visul ei nu are nicio relevanță. Putea foarte bine să fie un produs al minții ei, fără nicio intervenție a lui Dumnezeu. Un simplu vis de noapte, o fabricație a defragmentării pe care creierul uman o inițiază în orele noastre de odihnă. Pur și simplu nu contează ce a fost. Dar contează enorm tot ce s-a întâmplat după, și anume că într-un timp foarte scurt ea a înțeles și acceptat adevăruri de o vastă complexitate și urgență pentru care noi ceilalți am trudit ani de zile.

Ca și în cazul dragului nostru apostol Petru. Dacă vedenia cu plasa plină de animale necurate, din care el trebuia să taie și să mănânce, a fost de la Dumnezeu sau nu, asta pentru noi este irelevant. Ceea ce contează este că fără ea nu ar fi călcat în veci în casa lui Corneliu, un centurion din legiunea Italiana, și nici colegii lui nu ar fi acceptat prea ușor să ducă vestea bună păgânilor din Europa. Ei toți continuau să creadă că mântuirea este doar pentru iudei.

Ce va fi mâine, o să vedem. Ce va face Saviana cu lucrurile pe care le-a descoperit azi, rămâne încă un capitol deschis. Pentru moment, ea a înțeles „destinul înalt așezat în fața fiecărui suflet” (DA 161), l-a acceptat în dreptul ei și, ca un tăciune scos din foc, dorește să lumineze destinul sutelor de tineri care, ca și ea, nu văd nicio ieșire din spirala mortală în care Baal a antrenat toate resursele omenirii într-un conflict deschis și direct cu guvernarea divină.

Iar guvernarea divină se dovedește încă o dată — dacă era cazul să mai amintesc aici — extrem de binevoitoare cu tâlharii ultimei generații, oameni care se trezesc în ultima secundă pe marginea prăpastiei, și așteaptă o mână întinsă de la Părintele lor, pe care L-au străpuns cu o nepăsare incredibilă ani de zile. Mâna le va fi întinsă, iar noi ne vom bucura pentru ei.