Cu ani înainte de a exista vreo biserică adventistă de ziua a şaptea, când pionierii studiau cu seriozitate motivul pentru care Isus nu s-a întors în 1844, ei nu erau confuzi cu privire la natura Sa. Ellen White le descrie sentimentele: "După marea dezamăgire... adevărul a fost descoperit punct cu punct şi a fost împletit cu cele mai scumpe amintiri şi simpatii ale lor. Cercetătorii după adevăr simţeau că identificarea lui Hristos cu natura şi scopurile lor era completă." 1

Câţiva ani mai târziu, în 1858, serva Domnului prezenta această credinţă primilor credincioşi în timp ce le explica planul de mântuire: "Isus (spunea îngerilor) că El trebuie să ia natura căzută a oamenilor, şi că puterea Lui nu va fi nici măcar egală cu a lor... (Satana) spunea îngerilor lui că atunci când Isus va lua natura căzută a oamenilor, el va putea birui şi va putea astfel să împiedice planul de mântuire."2

Primii credincioşi puteau înţelege că Hristos a luat o natură căzută, ca a poporului Său. Ellen White a publicat şi predicat acest lucru un secol întreg, fără nici un fel de şovăială. Ea nu a sugerat nicidecum că Hristos a venit în această lume cu natura lui Adam înainte de cădere. Biserica are la dispoziţie rezultatul unei cercetări vaste, realizată de savanţi şi laici interesaţi de acest subiect.3

Orice juriu ar putea înţelege solia în pasajele următoare, care sunt un fragment din multe altele:

"Ca unul dintre noi, El trebuia să dea un exemplu de ascultare. De aceea El a luat asupra Sa natura noastră şi a trecut prin experienţele noastre. "În toate lucrurile El a fost făcut asemenea fraţilor Săi." Dacă noi ar trebui să îndurăm ceva ce Isus nu a avut de îndurat, Satana ar prezenta în acest punct puterea lui Dumnezeu ca fiind insuficientă pentru noi. De aceea Isus a fost "ispitit în toate lucrurile ca şi noi"( Evrei 4,15). El a îndurat fiecare încercare la care suntem noi supuşi. El nu a exercitat pentru Sine nici o putere care nu ne este oferită şi nouă gratuit. Ca om, El a înfruntat ispitele şi le-a biruit în puterea dată de Dumnezeu...Viaţa Sa demonstrează că şi pentru noi este posibil să ascultăm legea lui Dumnezeu.

"Pentru Fiul lui Dumnezeu ar fi fost o umilinţă aproape infinită să ia natura omului, chiar atunci când Adam stătea în Eden în nevinovăţia lui. Dar Isus a luat asupra Lui omenescul când rasa umană fusese slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca fiecare copil al lui Adam, El a acceptat rezultatele acţiunii marii legi a eredităţii. Ce însemnau aceste rezultate se poate vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti. El a venit cu o astfel de ereditate să împărtăşească cu noi suferinţele şi necazurile, şi să ne dea un exemplu de viaţă fără păcat...

"(Dumnezeu) I-a îngăduit să înfrunte pericolele vieţii ca fiecare fiinţă omenească, să ducă lupta ca fiecare copil al omenirii, cu riscul eşecului şi pierderii vieţii veşnice." 4

Acestea nu sunt decât ecourile Scripturii, şi ele nu sunt singure în lumea teologică. Versetele biblice în engleză şi greacă nu lasă nici o îndoială când sunt citite aşa cum scrie: "El nu a luat asupra Sa natura îngerilor, ci pe aceea a seminţei lui Avraam. De aceea, în toate lucrurile El a fost făcut asemenea fraţilor Săi" (Evrei 2, 16-17). A fost "în toate lucrurile ispitit ca şi noi, dar fără păcat" (Evrei 4,15). "Dumnezeu a trimis pe Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, şi din cauza păcatului, a osândit păcatul în firea pământească, pentru ca neprihănirea legii să fie împlinită în noi" (Romani 8,3-4). "Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege" (Galateni 4,4).

Cu acest fragment din mulţimea imensă a dovezilor, nici un juriu nu poate veni cu un verdict ambiguu sau în mai multe variante despre natura lui Hristos. Scriptura spune că El a fost "făcut din femeie," aşa cum este făcută toată omenirea. El era "sămânţa lui Avraam," pe aceeaşi linie genealogică cu Isaac şi Iacov. Un astfel de "copil" nu putea fi decât un membru al familiei omeneşti fără echivoc, excepţie sau rezervă. Ca membru al rasei umane, experienţele Sale trebuiau să fie acelea despre care vorbeşte Scriptura, adică "ispitit la fel ca şi noi." Nici un om nu are nevoie de o pregătire specială ca să ştie cum vine ispita. Isus a întâmpinat acelaşi fel de ispită.

Istoria cunoscută a multor persoane din linia genealogică a lui Hristos confirmă că în arborele Său genealogic a existat fiecare aspect al unei eredităţi căzute. Pasajele de mai sus afirmă clar că Isus "a acceptat omenescul când rasa era slăbită de patru mii de ani de păcat. Ca fiecare copil al lui Adam, El a acceptat rezultatul acţiunii marii legi a eredităţii. Care sunt aceste rezultate se poate vedea în istoria strămoşilor Săi pământeşti."

Semnificaţia acestei legi a eredităţii este arătată în cele zece porunci: "Căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi al patrulea neam" (Exodul 20,5). Ştergând porunca a doua din catehismul ei, biserica Romei a desfiinţat această afirmaţie, pavând drumul pentru dogma "concepţiei imaculate" care neagă legea biblică a eredităţii.

Pavel mărturiseşte fără echivoc că Hristos a venit "într-o fire asemănătoare cu a păcatului." Acest lucru nu lasă loc pentru un Mântuitor care evită legea eredităţii şi vine cu natura nepătată a lui Adam înainte de cădere. "Firea pământească" nu a existat decât după cădere. "Firea păcătoasă" este rezultatul căderii, deci o imposibilitate înainte de cădere.

Efortul susţinut de a spune bisericii mondiale că "asemenea" înseamnă în realitate "neasemenea" produce o anomalie dincolo de orice explicaţie. 5

Când un copil seamănă cu unul dintre părinţi, tata sau mama, nu se spune despre el că "nu seamănă" cu părinţii, implicând că este greu să ştii care sunt părinţii lui. Din contră, copilul este asemenea părinţilor săi. Dacă citim Scriptura aşa cum scrie ea, nu mai avem nevoie să facem semantică. Vom şti că "asemenea" înseamnă "ca şi," mai mult decât similar. Înseamnă după acelaşi chip.

 

Teologi neadventişti înţeleg

Studii extensive publicate de teologi adventişti în ultimul timp confirmă că Hristos a luat asupra Sa natura omenească păcătoasă, şi aceste studii nu sunt singurele. Anumiţi teologi, care nu ştiu nimic despre adevărurile distinctive adventiste, au ajuns la aceleaşi concluzii. Cu secole înainte de existenţa vreunui adventist, cercetători ai Scripturii proclamau acest adevăr bazându-se pe descoperirile lor.

Întorcându-ne în secolul trei, vedem că începuse deja lupta împotriva legii, şi începuse "depărtarea de la credinţă" despre care vorbiseră Pavel şi Ioan. Se trăgea o linie între Hristos cel adevărat şi antihrist, iar campionii trebuiau să-şi ocupe locurile.

Unul dintre ei a fost Gregory din Nisa (331 ? - 396 ?) care, împreună cu fratele lui, Basil cel Mare, a luptat împotriva arianismului. Gregory era categoric în afirmaţia că Hristos a luat omenescul deplin, aşa cum era el după căderea în păcat. El folosea versetul lui Pavel că Isus a fost făcut "păcat pentru noi." "Cuvântul apostolului mărturiseşte că El a devenit păcat pentru noi şi că s-a îmbrăcat cu natura noastră păcătoasă."6 El era clar asupra acestui punct, dar greşea în ideea că a existat un fapt miraculos în naşterea Sa care curăţa rezultatele căderii lui Adam. Această confuzie există până astăzi, dar Gregory era sigur că Fiul lui Dumnezeu a luat "natura noastră căzută."7

Harry Johnson oferă o listă de savanţi de-a lungul istoriei care au înţeles mărturia Scripturii despre natura căzută a lui Hristos. Ei au înţeles că acest adevăr este obligatoriu dacă răscumpărarea trebuie să fie eficientă. Iată o listă: Felix de Urgel (780) în Spania; Antoinette Bourignon (1616) în Franţa; Peter Poiret (1646) în Germania; Gottfried Menken (1768) în Germania; Edward Irving (1792) în Scoţia; Thomas Erskine (1788) în Scoţia; Hermann Freidrich Kholbrugge (1803) în Olanda; Johann Christian Konrad von Hofmann (1810) în Germania; Eduard Bohl (1836) în Germania; Hermann Bezzel (1861) în Bavaria. Aceşti cercetători ai Bibliei au fost de acord de-a lungul secolelor că Hristos a luat "natura noastră căzută," lucru vital pentru planul de mântuire. Lucrul devine clar atunci când înţelegem că Hristos nu putea muri dacă nu lua trupul naturii omeneşti după cădere. 8

Gânditorii şi savanţii secolelor trecute nu sunt singurii. Bărbaţi din "timpul sfârşitului" văd şi ei importanţa acestui adevăr. Karl Barth, teologul protestant elveţian, participă şi el la clarificarea acestei chestiuni. Vorbind despre natura umană a lui Hristos în legătură cu căderea, el spune: "El este un om ca şi noi... egal cu noi în starea şi realitatea în care ne-a adus neascultarea noastră." 9 Ca şi ceilalţi savanţi menţionaţi, Barth afirmă că Hristos nu a păcătuit, deşi a luat natura noastră. El spune:

"El nu a fost păcătos. Dar în interior şi în exterior El era în situaţia unui om păcătos...

"Afirmaţia că Dumnezeu a luat în Hristos o natură identică cu a noastră după cădere, nu slăbeşte sau întunecă adevărul mântuitor. Dacă ar fi altfel, cum ar putea Hristos să fie ca noi? Ce legătură ar exista între noi şi El?...

"El nu face, în starea noastră, ce reprezintă sau produce această stare, sau ce facem noi permanent în această stare. Omenescul nostru nesfânt, luat şi adoptat de Cuvântul lui Dumnezeu, este sfinţit şi trăieşte în el o viaţă fără de păcat; Cuvântul veşnic se apropie de noi în omenescul nostru nesfinţit. Iar în sfinţirea omenescului nostru nesfinţit, El se apropie de noi suprem şi eficient...

"Isus nu a fugit de starea şi situaţia omului căzut, ci a luat-o asupra Sa, a trăit în ea şi a suportat-o ca Fiu al lui Dumnezeu. Cum ar fi putut face aşa, dacă nu era expus cu adevărat ispitelor din interior, dacă nu cunoştea, ca ceilalţi oameni, zbuciumul conflictului interior, dacă nu striga şi se lupta cu Dumnezeu dintr-o nevoie interioară reală? În această luptă, în care este solidar cu noi până la capăt, El a făcut ceea ce noi nu facem: voia lui Dumnezeu." 10

 

Poziţia lui Barth se apropie foarte mult de istoria adventistă. Teologia lui Îl prezintă pe Hristos aproape de noi. Dar concepţia lui nu este unică. Mai există şi alţi teologi moderni care înţeleg la fel Scriptura. Unul este J.A.T. Robinson:

"Primul act al dramei răscumpărării este identificarea Fiului lui Dumnezeu la limită, şi totuşi fără păcat, cu trupul omenesc în starea lui căzută. Este necesar să accentuăm acest lucru deoarece teologia creştină a fost extraordinar de pornită împotriva acceptării cuvintelor clare, aproape barbare, pe care le foloseşte Pavel pentru a explica piatra de poticnire a evangheliei." 11

 

Harry Johnson sugerează că această înţelegere a naturii lui Hristos este sigură în scrierile lui Pavel. El adaugă că acest lucru nu a fost acceptat din cauza prejudecăţilor doctrinale şi nu din cauza "expunerii biblice sănătoase."12

Aceşti savanţi au afirmat de-a lungul secolelor că evanghelia cere un Hristos care a luat natura umană căzută. Un astfel de teolog, menţionat deja, este Felix de Urgel, care a trăit în Spania în jurul anului 780. Poziţia lui sprijină poziţia adventistă. El afirmă că nu există posibilitate de răscumpărare decât dacă Hristos a luat o natură omenească ca a noastră. "Felix credea că dacă ispăşirea este ceva real şi nu o prefăcătorie, Hristos trebuia să ia asupra Sa natura omenească aşa cum este ea pentru tot neamul omenesc."13 El spunea că această natură umană posedă toate caracteristicile umanităţii. Hristos trebuia să ia natura ce urma să fie răscumpărată, dacă răscumpărarea urma să fie reală.

În climatul actual, în care femeia pătrunde în toate domeniile, putem nota pe Antoinette Bourignon. Ea proclama în Franţa anilor 1600 natura căzută luată de Hristos. Ea a dorit de tânără să intre în ordinul romano-catolic, dar nu a putut din cauza problemelor financiare. Mai târziu a renunţat la papalitate şi a devenit conducător religios prin proprie autoritate. Studiul personal a convins-o că "dacă Isus nu ar fi dorit să ia asupra Sa voinţa noastră coruptă, nu ar fi putut suferi, deoarece în cazul acesta toate suferinţele ar fi fost insensibile pentru El." 14 Ea considera că această doctrină are o semnificaţie răscumpărătoare ce Îi permitea lui Isus să spună "Veniţi după Mine."

În vremea pionierilor adventişti a fost Thomas Erskine. Acest avocat scoţian care s-a apucat de teologie, a scris mai multe lucrări în care prezintă adevărata evanghelie. Fondul juridic în care era format l-a ajutat să obţină o imagine scripturistică clară asupra naturii lui Hristos, şi în 1831 a publicat o carte numită Şarpele de aramă. El explica cititorilor că dacă Hristos nu ar fi luat natura noastră căzută, "nu putea gusta moartea pentru fiecare om, iar învierea Sa nu putea să cuprindă în mod necesar pe toţi ceilalţi oameni." 15

Alţi teologi dau aceeaşi mărturie. Mai recent, autori ca T.F. Torrance, Nels F.S. Ferre, C.E.B. Cranfield, Harold Roberts şi Lesslie Newbigin au scris cărţi prezentând pe Hristos ca un Mântuitor care a luat asupra Lui natura noastră păcătoasă, dar a trăit o viaţă fără păcat. Aceşti teologi cred, din studiul personal al Scripturii, că Isus a trăit ca om şi a fost supus aceloraşi ispite de foc la care suntem noi expuşi. Limbajul lor arată clar că în această stare El a trăit o viaţă fără păcat în mijlocul păcatului, şi că a înfruntat şi biruit păcatul în natura noastră, din interiorul teritoriului inamic.

Nu prezentăm aceste exemple pentru a sugera că teologia acestor savanţi ar aduce ceva doctrinei curate a adventismului. Fără o înţelegere clară a adevărului sanctuarului, nu este posibil să aşezi laolaltă toate aceste elemente teologice într-un templu perfect al adevărului. Dar aceşti teologi, fără să ştie nimic despre învăţătura adventistă, au ajuns prin studiu biblic la o concluzie care se armonizează cu solia 1888 despre natura umană a lui Hristos.

Mulţi teologi susţin această înţelegere. Pot fi prezentate oricât de multe citate în armonie cu Scriptura, toate confirmând învăţătura adventistă din 1888, că Hristos a luat asupra Sa o natură umană căzută. Dar acestea nu vor fi de ajuns la judecată, sau pentru încheierea conflictului pe care l-a adus păcatul în univers. Mai este mult de înţeles acum, la vremea sfârşitului.

 

  

1 Ellen White, Selected Messages 2, p.109,110.

2 Ellen White, Spiritual Gifts 1, p.25.27 (1858).

3 Câteva exemple: Albert H. Olesen, Think Straight About the Incarnation, private document, 176; Arthur Leroy Moore, Theology in Crisis, Life Seminars Inc., p.443 (1890); Ralph Larson, The Word Was Made Flesh, The Cherrystone Press (1986), p.365, peste o mie de citate; Ellen White, Selected Messages 2, p.246-288; Desire of Ages, zeci de citate, etc.

4 Ellen White, Desire of Ages, p.24,48,49.

5 Vezi: Adventist Review, 8 februarie 1990, p.8,9.

6 Harry Johnson, The Humanity of the Savior, p. 130; citat din De Vita Moysis, PG XLIV.336. Acest autor oferă o bogăţie de material istoric asupra motivelor teologice şi persoanelor implicate în susţinerea afirmaţiei scripturistice că Hristos a luat "natura umană căzută".

7 Johnson, p.132.

8 Vezi Johnson pentru mai multe detalii.

9 Johnson, p. 167, citând Church Dogmatics, Vol.1, partea 2. p.151.

10 Johnson, p.168,169.

11 Johnson, p.104, citând The Body, p. 37.

12 Johnson, p.105.

13 Johnson, p.135

14 Johnson, p.138, citând Antoinette Bourignon, An Admirable Treatise of Solid Vertue, p.80.

15 Johnson, p.157, citând The Brazen Serpent, p. 43,44. Vezi şi True and False Religion.