Viaţa şi activitatea Mântuitorului Isus a evidenţiat faptul că El trebuie văzut în contextul a trei slujbe: profet, preot şi împărat. 

Despre El ca profet, s-a scris în zilele lui Moise: “Le voi ridica din mijlocul fraţilor un prooroc ca tine, voi pune cuvintele Mele în gura lui, şi el le va spune tot ce le voi porunci Eu. Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în numele Meu, Eu îi voi cere socoteală” (Deuteronom 18,18.19). Acest gând a continuat să fie prezent în Scriptură în relatările anterioare venirii lui Isus pe pământ.

Despre El ca preot, s-a scris în zilele lui David: “Domnul a jurat şi nu-I va părea rău. Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec”  (Psalmi 110,4). Şi acest gând a continuat în Scriptură, nu numai până la venirea lui Isus, ci şi după acest eveniment.

Iar despre El ca împărat, s-a scris tot în zilele lui David:“Totuşi, Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt”(Psalmi 2,6). Gândul acesta a fost, deasemenea, prezent în Scriptură până la venirea lui Isus, apoi şi după “Betleem” şi până la sfârşitul Cărţii.

Astfel, Biblia Îl prezintă intens pe Isus în cele trei ipostaze: de profet, de preot şi de împărat.

Acest întreit adevăr este, în general, recunoscut de toţi cei familiarizaţi cu Scriptura; dar mai presus de el este un alt adevăr, ce pare a nu fi tot atât de bine cunoscut - acela că Isus nu este şi profet şi preot şi împărat în acelaşi timp. Cele trei ipostaze sunt succesive. El este mai întâi profet, apoi preot şi în final, împărat.

Când a venit pe pământ, Isus a fost “Proorocul acela” (Fapte 3,23),“Învăţătorul de la Dumnezeu,” “cuvântul care S-a făcut trup şi a locuit printre noi plin de har şi de adevăr.” Atunci însă nu era preot, nici n-ar fi putut fi, din moment ce se afla încă pe pământ, căci este scris: “Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă sunt cei ce aduc darurile, după Lege” (Evrei 8,4). Terminându-Şi lucrarea ca profet pe pământ şi înălţându-Se la cer la dreapta tronului lui Dumnezeu, El este acum acolo “Marele nostru Preot” care “mijloceşte pentru noi,” după cum este scris: “va fi preot pe scaunul Lui (al Tatălui) de domnie şi o desăvârşită unire va domni între ei amândoi” (Zaharia 6,13). 

Dar, aşa cum nu putea fi Preot atunci când a fost pe pământ ca Profet, nici acum nu este Împărat, din moment ce se află în cer ca Preot. Desigur, El este, într-un sens, împărat, prin faptul că se află pe tronul Tatălui, fiind astfel un preot - împărat şi, în acelaşi timp, un împărat - preot, după rânduiala lui Melhisedec care, deşi preot al Dumnezeului Prea Înalt, era şi împărat al Salemului, ceea ce însemna împărat al păcii (Evrei 7,1.2). Dar nu la această slujbă de împărat ne referim noi, ci la slujba care reiese din profeţie ca făgăduinţă a unei deosebite poziţii a lui Isus ca împărat.

Slujba de împărat făgăduită în profeţie este că El va fi împărat pe „tronul tatălui Său, David”  în continuarea împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Ea înseamnă refacere şi continuare, prin Isus, a diademei, a coroanei şi tronului lui David, a căror supremaţie fusese întreruptă atunci când, din cauza răutăţii şi idolatriei poporului din Iuda şi Israel şi a împăraţilor lor, urmase captivitatea în Babilon, conform declaraţiei: “Şi tu, domn nelegiuit, gata să fii ucis, domn al lui Israel, a cărui zi vine tocmai când nelegiuirea este la culme! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: La o parte cu mitra, jos cununa împărătească! Ce este plecat va fi înălţat şi ce este înălţat va fi plecat! Voi da jos cununa, o voi da jos. Dar lucrul acesta nu va avea loc decât la venirea Aceluia care are drept la ea, şi în mâna căruia o voi încredinţa” (Ezechiel 21,25-27). 

În acest mod şi în acel timp, pentru Domnul, diadema şi coroana împărăţiei lui David, supremaţia a fost întreruptă până „la venirea Aceluia care are drept la ea,” când va fi încredinţată Lui. Şi Acela care este îndreptăţit este numai Hristos, “fiul lui David.” Iar “venirea” aceasta nu este prima Lui venire, în umilinţă, ca om al durerii, învăţat cu greul, ci a doua Sa venire, în slavă, ca “Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor,” atunci când Împărăţia Sa va zdrobi şi înghiţi toate împărăţiile de pe pământ, va cuprinde întreg pământul şi va dura veşnic.

Este adevărat că atunci când a venit în lume, un prunc în Betleem, El s-a născut împărat şi a fost, de drept, tot timpul împărat. Dar este tot atât de adevărat că slujba împărătească, diadema, coroana şi tronul făgăduite în profeţie, nu le-a avut atunci şi nu le are nici acum şi nu le va avea până la a doua Sa venire. Atunci Îşi va asuma El acea mare putere pe pământ şi va domni deplin şi cu adevărat în toată splendoarea şi slava slujbei Sale împărăteşti. Pentru că, în Scriptură, Daniel face următoarea descriere: după ce “s-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile” (Daniel 7,10 u.p.), cineva “ca un Fiu al omului” a venit la “cel îmbătrânit de zile” şi “I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată” (Daniel 7,13.14). Acesta este timpul în care, cu adevărat “El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David. Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1,32.33).

        Astfel, urmărind Scriptura, făgăduinţa şi profeţia, precum şi cele trei ipostaze ale lui Isus - profet, preot şi împărat - este clar că ele sunt, în ceea ce-L priveşte, succesive şi nicidecum concomitente nici măcar câte două, şi trebuie să-L vedem ca Preot nu numai pentru a ne bucura de infinitul beneficiu al preoţiei Sale, ci şi pentru că vom fi astfel pregătiţi pentru o viitoare postură a noastră. Pentru că este scris: “Vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani” (Apocalips 20,6).

După ce L-am văzut în slujba de profet, ca o pregătire pentru o corespunzătoare vedere a Sa ca Preot, este esenţial să-L vedem şi în slujba de Preot, pentru a fi apoi în stare să-L privim în slujba de împărat; şi asta, pentru a putea locui şi domni cu El acolo. Pentru că, despre noi chiar este scris: “Sfinţii Celui Prea Înalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie” şi “vor împărăţi în vecii vecilor” (Daniel 7,18; Apocalips 22,5).

Cum preoţia este actuala slujbă şi lucrare a lui Hristos, începută încă de la Înălţare, “Isus ca Preot” este o temă de studiu de primă importanţă pentru toţi creştinii, ca şi pentru toţi ceilalţi oameni.

...

Intro 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Concluzie