Capitolul 5 - Pacatul Cetatii; Gili Cârstea
„Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se descoperi omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte “Dumnezeu,” sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu”
(2 Tesaloniceni 2, 3.4)
După cum am văzut în capitolul patru, taina evlaviei este “Hristos în voi, nădejdea slavei.” Spiritul Profetic spune că această locuire în noi a fost scopul cel veşnic al lui Dumnezeu. Pavel vine acum şi spune că aşa cum există o taină a evlaviei, există şi o taină a fărădelegii. El o defineşte astfel: “...Omul fărădelegii, fiul pierzării, potrivnicul... se va aşeza în templul lui Dumnezeu.”
Acest verset din 2 Tesaloniceni nu a fost înţeles. Până în ziua de azi se crede că aici este vorba de scaunul pontifical, care s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu. Dar dacă papa este cel care “se va aşeza în templul lui Dumnezeu,” înseamnă că Biserica Romano-Catolică este templul lui Dumnezeu? Dacă da, atunci cine mai este Babilonul? Sau dacă templul este în cer, atunci în ce fel s-a aşezat papa acolo? Asemenea interpretări au fost posibile doar datorită neînţelegerii noastre cu privire la doctrina sanctuarului şi datorită faptului că am neglijat teribil acea “foarte preţioasă solie” pe care a trimis-o Domnul poporului Său. Dacă am fi înţeles “taina evlaviei,” am fi înţeles mai bine şi “taina fărădelegii.”
Principiul adventist de interpretare a fost că Biblia se explică singură; acest principiu s-a dovedit sigur. Cea mai bună soluţie este deci să lăsăm Biblia să explice acest pasaj din 2 Tesaloniceni. În Isaia şi Ezechiel limbajul este aproape identic:
Isaia 14, 12-14: Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ tu, biruitorul neamurilor! Tu ziceai în inima ta: “Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu, voi sta pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei; mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea Înalt.”
Ezechiel 28, 2: Fiul omului, spune voivodului Tirului: “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: “Eu sunt Dumnezeu şi stau pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor,” măcar că nu eşti decât om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu...
Nu există nici un dubiu că în aceste capitole din Isaia şi Ezechiel este vorba de Lucifer. Nimeni nu a sugerat vreodată că aici ar fi vorba de vreun pontif pământesc. Limbajul este clar şi categoric. În Ezechiel este numit “heruvim ocrotitor” ajuns la “cea mai înaltă desăvârşire,” umblând prin mijlocul “pietrelor scânteietoare.” În Isaia este numit chiar pe nume: “Cum ai căzut din cer, Luceafăr strălucitor, fiu al zorilor.” Nu există nici o îndoială că aici este vorba exclusiv de Satana.
Care este planul lui? “Mă voi sui pe muntele lui Dumnezeu, voi fi ca Cel Prea Înalt.” Iar Ezechiel spune exact cum spune Pavel în Tesaloniceni: “Eu sunt Dumnezeu, şi stau pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor.”
Când dorim să ştim ceva despre revolta lui Satana, noi citim din Ezechiel de obicei doar capitolul 28. Dar pasajul care se referă la el nu începe în capitolui 28, ci în 27. Acesta nu este studiat aproape deloc, şi totuşi conţine informaţii fenomenale despre împărăţia lui Satana.
Detalii despre împărăţie
În primul rând, versetul 4: “Ţinutul tău este în inima mărilor.” Aici se stabileşte domeniul împărăţiei lui: “în inima mărilor” (popoare, gloate, neamuri, limbi - Apocalips 17,15). Chiar din Eden, când a pus stăpânire pe “inima mărilor,” Satana a încercat să camufleze împărăţia lui, născocind tot felul de sisteme ca oamenii să nu înţeleagă unde este “ţinutul” lui. Se pare că cea mai eficientă metodă a fost credinţa despre zeii care locuiesc în temple. Odată ce oamenii “ştiau” unde locuiesc zeii lor, nu-şi mai puneau întrebări. Şi atâta timp cât oamenii nu-şi puneau întrebări, “ţinutul” lui era sigur. În zilele noastre, mediumii spiritişti vorbesc şi scriu despre o împărăţie a spiritelor undeva în subsolul Tibetului, o zonă numită Shambala. Alţii vorbesc despre triunghiul Bermudelor, citând în acest scop chiar Ezechiel 27,4. De asemenea, fenomenul OZN încearcă să atragă atenţia spre o împărăţie pur materială şi geografică. Dar toate acestea nu sunt decât încercări de deghizare a adevăratei lor împărăţii, în “inima oamenilor.”
Capitolul 27 este o descriere a istoriei împărăţiei lui Satana (care începe aşa: “Tirule, tu ziceai: Eu sunt de o desăvârşită frumuseţe.” Compară cu 28,12.17.18) şi succesul lui cu toate naţiunile pământului, dintre care nu lipsesc “Iuda şi ţara lui Israel” (versetul 17). Toţi locuitorii pământului au făcut “negoţ” cu Tirul, adică toţi au fost părtaşi la revolta lui împotriva Creatorului: “Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3,23).
Descrierea prosperităţii împărăţiei lui se încheie cu versetul 25: “Corăbiile din Tars îţi aduceau mărfurile pe mare; erai în culmea bogăţiei şi slavei, în inima mărilor.” Dar iată că în acest moment apare ceva neprevăzut, apare catastrofa: “Vâslaşii tăi te duceau pe ape mari; dar un vânt de la răsărit te va sfărâma în inima mărilor... şi toată mulţimea care este în mijlocul tău se va prăbuşi în inima mărilor, în ziua căderii tale” (versetele 26,27). Toţi oameni se vor îngrozi şi vor zice: “Cine era ca Tirul, cel nimicit în mijlocul mărilor?” (versetul 32).
Capitolul 28 continuă să explice motivul căderii împărăţiei lui Lucifer:
Ezechiel 28,2: Fiul omului, spune voivodului Tirului: “Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Pentru că ţi s-a îngâmfat inima şi ai zis: ‘Eu sunt Dumnezeu şi stau pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în mijlocul mărilor,’ măcar că nu eşti decât om şi nu eşti Dumnezeu, măcar că îţi dai ifose ca şi când ai fi Dumnezeu.”
Aici este cheia înţelegerii tainei fărădelegii. Lucifer, voivodul Tirului, a zis: “Eu sunt Dumnezeu, şi stau pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu (templul lui Dumnezeu - 2 Tesaloniceni) în mijlocul mărilor.” Legătura dintre capitolele 27 şi 28 nu a fost aparentă pentru mine, şi probabil nici pentru dumneavoastră, din cauza traducerii capricioase a lui Cornilescu, care se joacă cu cuvintele, traducând termenul ebraic lěb (inimă) când prin “mijlocul” (28,2), când prin “inimă” (27, 4.25-27). Dar acolo unde vrea să spună “mijlocul,” Ezechiel foloseşte cuvântul tâvek.
Deci, în original, Ezechiel 28, 2 sună aşa: “...şi stau pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu în inima mărilor.” Imediat devine vizibilă legătura cu versetele 4 şi 25-27 din capitolul 27. Aceasta este deci împărăţia lui, în “inima mărilor.” El a râvnit mereu să fie în locul lui Dumnezeu, să stea pe scaunul de domnie al lui Dumnezeu, în templul Său. Şi a reuşit, într-o oarecare măsură, prin căderea lui Adam. În momentul în care Dumnezeu a fost gonit de pe tronul inimii, Satana s-a aşezat el acolo, în “templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu.”
Dar Fiul Omului a venit să “strice lucrările diavolului.” În toată activitatea Sa de pe pământ, Domnul Isus Hristos a arătat că împărăţia lui Satana este în inimile oamenilor, iar misiunea Sa, ca Mesia, este să instaureze în aceste inimi împărăţia lui Dumnezeu, să recâştige scaunul de domnie al lui Dumnezeu în “templul” Său.
“Taina fărădelegii” descoperită
Prima biruinţă în acest scop a fost chiar în persoana Domnul Isus Hristos. El a fost primul templu, după căderea lui Adam, în care să locuiască Creatorul. Înţelegem deci ura cu care L-a urmărit vrăjmaşul. Isus era primul teritoriu al lui Dumnezeu printre oameni. Împărăţia lui Lucifer era în primejdie. Isus spunea: “...vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine” (Ioan 14,30). Şi ura mai avea un motiv: Prin tot ce a făcut şi a spus, Isus a demascat permanent împărăţia lui Lucifer şi locul unde se află ea în realitate. Iată un exemplu:
Luca 11, 14-20: Isus a scos dintr-un bolnav un drac care era mut. După ce a ieşit dracul, mutul a grăit şi noroadele s-au mirat. Dar unii ziceau: “ El scoate dracii cu Beelzebul, domnul dracilor.” Alţii, ca să-L ispitească, Îi cereau un sem din cer. Isus le-a cunoscut gândurile şi le-a zis: “Orice împărăţie dezbinată împotriva ei, este pustiită; şi o casă dezbinată împotriva ei se prăbuşeşte peste alta. Deci, dacă Satana este dezbinat împotriva lui însuşi, cum va dăinui împărăţia lui, fiindcă ziceţi că Eu scot dracii cu Beelzebul?... Dar dacă Eu scot dracii cu degetul lui Dumnezeu, Împărăţia lui Dumnezeu a ajuns până la voi.
Acest pasaj face lumină în subiectul nostru. Isus identifică locul împărăţiei lui Satana în inimile oamenilor. El numeşte deseori inima omului o “casă.” Ca în versetele din Matei:
Matei 12,43.44: Duhul necurat, când a ieşit dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, căutând odihnă, şi n-o găseşte. Atunci zice: “Mă voi întoarce în casa mea, de unde am ieşit.” Şi când vine în ea, o găseşte goală, măturată şi împodobită.
În Spiritul Profetic avem, de asemenea, o foarte interesantă explicaţie a situaţiei demonizatului din Capernaum:
„Mintea acestui bolnav nenorocit fusese întunecată de Satana, dar în prezenţa Mântuitorului, o rază de lumină a străbătut negura. El a început să dorească eliberarea de sub puterea lui Satana; dar demonul se împotrivea puterii lui Hristos. Când omul a încercat să roage pe Isus să-l ajute, duhul cel rău i-a pus alte cuvinte în gură, şi el a început să strige cuprins de groază. Demonizatul înţelegea întrucâtva că era în faţa Unuia care putea să-l elibereze, dar când a încercat să se apropie de mâna aceea atotputernică, voinţa altuia l-a ţinut pe loc. Lupta dintre puterea lui Satana şi dorinţa lui de eliberare era cumplită... El se aşezase pe terenul vrăjmaşului, şi Satana pusese stăpânire pe toate facultăţile lui... Acelaşi duh rău care ispitise pe Hristos în pustie şi care avea stăpânire asupra demonizatului din Capernaum stăpânea şi pe iudeii necredincioşi. Dar faţă de ei, acesta îşi lua un aer de evlavie, căutând să-i înşele cu privire la motivele lor pentru respingerea Mântuitorului. Starea lor era şi mai deznădăjduită decât a demonizatului, deoarece nu simţeau nevoia de Hristos, şi din cauza aceasta erau stăpâniţi cu putere de Satana” (DA 255-257).
Isaia vorbeşte şi el despre misiunea lui Mesia: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi; El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea” (Isaia 61,1).
Cine ar putea oare să fie “prinşii de război,” dacă nu victimele marelui război dintre Hristos şi Satana? Între demonizatul din Capernaum şi conducătorii evrei nu era decât o deosebire de formă, de comportare, nu una de fond. Toţi erau nişte locuinţe ale puterilor întunericului, “temple” ale celui care se dădea drept Dumnezeu. Iar Ellen White spune că situaţia conducătorilor era mai rea decât a demonizatului, deoarece ei nu ştiau cine locuieşte în ei. Aceasta pentru că “iudeii nu au înţeles însemnătatea clădirii la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte ale Duhului lui Dumnezeu” (DA 161).
Deoarece nu au înţeles “taina evlaviei” şi care este “adevăratul cort,” nu au putut înţelege care este “taina fărădelegii” şi unde se află împărăţia celui rău.
Un alt argument vital, care le-ar fi putut deschide ochii despre ce fel de război este vorba, şi care este locul desfăşurării lui, este următoarea afirmaţie a lui Isus:
Luca 17,20.21: Fariseii au întrebat pe Isus când va veni Împărăţia lui Dumnezeu. Drept răspuns, El le-a zis: “Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: “Uite-o aici,” sau “Uite-o colo.” Căci iată, Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru.”
Domnul Isus Hristos nu vrea să spună aici, aşa cum speculează unii, că nu există altceva decât o “împărăţie interioară,” şi că realitatea unui “cer nou şi un pământ nou” dispare. El vrea să spună că pe planeta noastră, un vrăjmaş a pus stăpânire pe inimile noastre, iar Dumnezeu trebuie să-l gonească de acolo înainte ca să poată repara stricăciunea adusă lumii noastre. De aceea se spune că împăratul Tirului va fi “zdrobit în inima mărilor.”
Lucifer ştia foarte bine care este temelia guvernării lui Dumnezeu: locuirea Duhul Sfânt în fiecare fiinţă creată. Tocmai acest lucru l-a râvnit el cel mai mult. Iar atunci când l-a amăgit pe om să se despartă de Dumnezeu, a triumfat că scaunul de domnie “în inima mărilor” a rămas liber pentru el. Astfel “s-a aşezat în templul lui Dumnezeu.” Dar, ca orice impostor, el nu putea rămâne acolo decât deghizat, ascuns, lucrând din umbră. Trebuia inventată o foarte sofisticată amăgire, ca oamenii să-şi îndrepte privirile în altă parte, şi asta înainte ca Dumnezeu să ia iniţiativa şi să explice realitatea. Aşa a fost concepută închinarea la zeii care locuiesc în temple. Toate misterele din jurul templelor păgâne erau întreţinute de oştile întunericului. Puterile Satanei erau la lucru spre a-i convinge pe oameni că puterea lui Dumnezeu este prezentă în cultul desfăşurat acolo. Şi în fiecare societate, cei mai capabili fii ai ei se adunau în jurul templelor, unde li se ofereau dovezi de necontestat că puterea zeilor este o realitate.
Pământul este astăzi plin de temple dedicate zeilor. Turlele bisericilor împânzesc lumea. Extrem de puţini oameni ştiu despre “adevăratul templu” şi despre scopul lui Dumnezeu “din veacuri veşnice.”
Iudeii nu ştiau. Ei făceau crimă dacă vorbea cineva de rău “casa” lor din Ierusalim. Hristos a fost omorât deoarece vorbise de rău “casa” (Matei 26, 59-68). Isaia a fost dispreţuit pentru că vorbise rău despre sanctuar (Isaia 1, 10-15). Ieremia a fost persecutat din acelaşi motiv (Ieremia 7,1-12). Ştefan a fost ucis cu pietre deoarece le-a spus că Cel Prea Înalt nu locuieşte în lăcaşuri făcute de mâini omeneşti (Fapte 6,13.14; 7,48-52). Ucenicii au fost omorâţi deoarece Şekina, care locuise mai înainte în sfânta sfintelor din templu, locuia acum în ei.
Creştinii nu ştiu astăzi că Dumnezeu nu locuieşte în “lăcaşuri făcute de mâini.” Ei aruncă miliarde de dolari în construcţii impunătoare şi luxoase, cu ferma convingere că “aduc un serviciu lui Dumnezeu,” şi foarte curând se vor uni să distrugă “adevăratul templu” al Duhului Sfânt, tot cu convingerea fermă că “aduc un serviciu lui Dumnezeu” (Ioan 16,2).
Biserica Rămăşiţei a fost chemată exact în acest moment de criză. Misiunea ei este să demaşte copia fărădelegii. Ea trebuie să înţeleagă înaintea tuturor care este taina evlaviei. Ca şi poporul Israel, noi ne-am născut în doctrina sanctuarului. Care este poziţia noastră astăzi? Se va spune oare şi despre noi: “Dar ei nu au înţeles însemnătatea acelei clădiri (sanctuarul) la care priveau cu atâta mândrie. Ei nu s-au consacrat pentru a fi temple sfinte ale Duhului lui Dumnezeu” (DA 161)?