Fiecare generaţie a poporului lui Dumnezeu a sperat că ea este ultima. Iudeii vedeau sfârşitul lumii odată cu venirea lui Mesia, pe care Îl aşteaptă şi astăzi, iar creştinii văd încheierea istoriei prin a doua venire a lui Hristos. Fiecare generaţie de-a lungul istoriei a interpretat semnele vremii sfârşitului privind la evenimentele contemporane. De ce oare s-a prelungit timpul atât de mult? De ce au fost înşelate de atâtea ori aşteptările pionierilor noştri? Este această întârziere cauza materialismului care cuprinde pe aşteptătorii revenirii lui Hristos? Ce ne face să ridicăm construcţii impunătoare, în timp ce predicăm sfârşitul lumii şi apropiata revenire a Domnului nostru? 

Ar fi posibil să ne scape ceva vital din evanghelia veşnică, motiv pentru care lucrarea lui Dumnezeu nu se poate încheia, iar îngerul cu trâmbiţa a şaptea nu poate suna că “taina lui Dumnezeu” a luat sfârşit? Ar fi posibil ca, în timp ce evanghelia este dusă în toată lumea, să ne trezim că ea nu este “evanghelia veşnică,” ci vinul Babilonului? 

Studiul de faţă nu îşi propune să dea un răspuns final la aceste întrebări tulburătoare. Este mai degrabă o provocare la studiu, lansată acestei generaţii pe care o doresc ultima. Nu este o dorinţă egoistă de a “scăpa” din acestă lume, de a merge “acasă.” Ea porneşte dintr-o înţelegere a faptului că numele şi caracterul lui Dumnezeu continuă să fie puse în discuţie, mult prea mult timp după demonstraţia de la Golgota. 

Când mă gândesc la faptul că Mesia nu a fost recunoscut de generaţia Sa, mă întreb dacă noi vom recunoaşte revărsarea autentică a Duhului Sfânt în ploaia târzie, calea şi modul ei de manifestare. Observ că ne desfătăm într-o exagerată mulţumire de sine, mult prea asemănătoare cu cea a iudeilor primului secol. Suntem în situaţia să ni se spună şi nouă: “Vă rătăciţi, pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu” (Matei 22,29). Aici sinceritatea şi evlavia nu ajută. Este nevoie de o cunoaştere personală, şi a Scripturii, şi a puterii lui Dumnezeu. 

Am scris aceste rânduri cu rugăciunea fierbinte ca poporul lui Dumnezeu de astăzi, dar mai ales tinerii acestui popor, să redescopere frumuseţea şi minunile Cuvântului, lucru care va face operativă puterea lui Dumnezeu. Ellen G. White spunea: “Vă voi da o inimă nouă (Ez.36,26). Nu este aceasta, înoirea omului, cea mai mare minune care poate fi realizată?” (RH3 sept.1892). “Această schimbare este minunea minunilor. O schimbare realizată prin Cuvânt este una dintre cele mai mari taine ale Cuvântului. Nu o putem înţelege; doar putem crede... O cunoaştere a acestui mister procură cheia pentru toate celelalte. Ea deschide sufletului comorile universului, posibilităţile dezvoltării infinite” (ML 26). 

Comorile universului stau la dispoziţia generaţiei noastre. Dezvoltarea infinită este oferta lui Dumnezeu, iar cheia se află în mâna noastră. Nu putem repeta la infinit greşelile părinţilor noştri. Acest lanţ al lipsei de “cunoaştere” trebuie rupt undeva, iar astăzi, în vremea curăţirii sanctuarului, a ispăşirii finale, este timpul potrivit pentru aşa ceva. “Timpul încercării este chiar asupra noastră, căci marea strigare a îngerului al treilea a şi început prin descoperirea neprihănirii lui Hristos, Răscumpărătorul iertător de păcate. Acesta este începutul luminii îngerului a cărui slavă va umple tot pământul” (RH 22 noiembrie 1892).   

   

Octombrie, 1994 

Turnu Măgurele