Istoria poporului lui Dumnezeu descoperă un lucru tulburător: Totdeauna necredincioșia poporului a stopat mâna Domnului ca să mântuiască, și niciodată neputința sau reavoința Domnului. Totdeauna idolatria noastră a stopat ploaia. Totdeauna batjocora noastră L-a transformat pe Domnul într-un „viteaz care nu poate ajuta,” o statuie pe care o onorăm de peste un secol. Exact această idolatrie pe care Martorul Credincios o reproșează îngerului bisericii Laodicea — oameni cu inima împărțită — ține în loc revărsarea fără precedent a Duhului Sfânt și parafarea legământului cel veșnic cu poporul Său. De ani de zile acest popor a încercat tot felul de scamatorii de adus ploaia, dar niciodată nimeni nu s-a întrebat care sunt motivele acestei secete incredibile și prelungite. De 130 de ani Hristos a fost alungat din casa noastră cea sfântă și slăvită, și nimeni nu se întreabă: „Unde este Domnul?” Să nu ne mirăm dacă o asemenea impertinență va aduce asupra noastră făgăduința despre care nu prea ne place să vorbim: „Am să te vărs din gura Mea.”