Totul este gata...
Articole

Lacrimi și vindecare

21 iulie 2017 - Petru Pavelescu

Articol

În capitolele finale ale cărții Apocalipsa lui Ioan, Dumnezeu face câteva făgăduințe despre felul în care va arăta viața pe Noul Pământ:

„Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentrucă lucrurile dintâi au trecut” (Apoc 21:3-4).

Întrebarea care se ridică din aceste versete este următoarea: de ce au aceştia lacrimi în ochi? De ce plâng, dacă „Dumnezeu va fi cu ei”?

Dacă ar fi lacrimi de bucurie, acestea nu trebuiesc şterse, deoarece sunt produse— ni se spune — de o bucurie veșnică:

„Astfel cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce, vor veni în Sion cu cântări de biruinţă, şi o bucurie veşnică le va încununa capul; îi va apuca veselia şi bucuria, iar durerea şi gemetele vor fugi" (Is 51:11).

Că nu vor mai plânge deoarece persecuția şi nedreptatea au încetat pentru ei este deasemenea greu de crezut. Ei sunt cei care cântă „cântarea lui Moise şi a Mieluşelului" şi „nu şi-au iubit viaţa chiar până la moarte” (Apoc 12:11), adică nu au pus la inimă prea mult persecuția și nedreptatea.

Atunci care să fie motivul pentru care plâng, iar Dumnezeu le şterge lacrimile?

Cred că răspunsul îl oferă Zaharia:

„Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi -L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut” (Zaharia 12,10).

Când Duhul este turnat peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, ei devin conştienți de adevăratul lor păcat, mai exact păcatul uciderii lui Dumnezeu, la propriu şi figurat. Începând cu Lucifer în ceruri, apoi la muntele Sinai, în persoana lui Isus Hristos, în anul de tristă amintire 1888 şi în experiența personală, noi L-am „dat la moarte” pe Dumnezeul nostru. Lucrul acesta devine clar pentru mintea omenească doar atunci când păcatul ascuns este făcut cunoscut, lucru pe care doar Duhul poate să îl facă atunci când Îşi începe lucrarea în Locul Prea Sfânt.

Rezultatul acestei lucrări? „Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.”

Dumnezeu nu este supărat pe noi; El ştie că despărțirea produce vrăjmăşie, iar vrăjmăşia duce în cele din urmă la ucidere. Vindecarea, împăcarea, reunirea divinului cu umanul, acesta este lucrul pe care doreşte să-L realizeze cu noi, ca o demonstrație pentru întregul Univers. Iar ca această vindecare să fie posibilă, costul a fost imens: Dumnezeu „S-a dat.” Înțelegerea acestui lucru produce agonie mentală, „noaptea strâmtorării lui Iacov,” lacrimile profundei și ireversibilei maturizări: „Vă va fi scârbă de voi înșivă” (Eze 36:31).

Acest gen de lacrimi vor fi șterse din ochii lor, și pe o asemenea statornicie se vor pune fundamentele securității universale în care vor trăi.

Copyright