Care este, aşadar, gândul privitor la Isus care domină primul capitol din Evrei? 

Mai întâi de toate, ne este prezentat “Dumnezeu” - Dumnezeu Tatăl - ca interlocutor al omului care “a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri” şi care “la sfârşitul acestor zile ne-a vorbit prin Fiul.”

Astfel ne este prezentat Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Apoi, despre El şi despre Tatăl Său, este scris: “pe care (Tatăl) L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care (Tatăl) a făcut şi veacurile.” Aşadar, înainte de a ne fi prezentat spre a-L privi ca pe un Mare Preot, Hristos Fiul lui Dumnezeu ne este făcut cunoscut ca împreună Creator cu Dumnezeu, ca fiind Cuvântul viu, activ în procesul creaţiunii - “şi prin care (Tatăl) a făcut veacurile.”

După aceea, despre Fiul lui Dumnezeu Însuşi, citim: “El, care este oglindirea slavei Lui (a lui Dumnezeu) şi întipărirea fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.”

Aceasta ne spune că, în cer, natura lui Hristos era natura lui Dumnezeu; că în imagine, în natură, în caracter, în persoană, El era chiar Dumnezeu. Adică, aşa cum era în cer înainte de a veni pe pământ, Isus era întru totul Dumnezeu.

Apoi se scrie despre El că a ajuns “cu atât mai pe sus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor.” Acest nume “mai minunat” este “Dumnezeu,” care în versetul opt este dat de Tatăl Fiului Său: “pe când Fiului I-a zis: “Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci.“

Aşadar, El este pe atât de “mai pe sus” decât îngerii, pe cât este şi Dumnezeu mai pe sus decât îngerii. Şi din această cauză, El are un nume “mult mai minunat,” un nume care exprimă exact ceea ce este El în propria natură.

Iar acest nume îl are “moştenit.” Nu este un nume dobândit, ci moştenit.

În firea lucrurilor dăinuie un adevăr - singurul nume pe care cineva poate să îl moştenească, este numele tatălui său. Prin urmare, acest nume al lui Hristos, nume mult mai minunat decât al îngerilor, este numele Tatălui Său; iar numele Tatălui Său este Dumnezeu. Deci numele Fiului, pe care îl are “moştenit” este Dumnezeu. Şi acest nume care este “mult mai minunat decât al îngerilor,” este al Lui, pentru că El este ”cu atât mai pe sus de îngeri.” Acest nume fiind Dumnezeu, El este “cu atât mai pe sus de îngeri” cum şi Dumnezeu este mai pe sus de îngeri.

În continuare, este stabilită poziţia şi natura lui Hristos ca ”mai pe sus de îngeri:” “Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: “Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut!”? Şi iarăşi: “Eu Îi voi fi Tată şi El Îmi va fi Fiu?” Aceasta sprijină ideea acelui nume “mai minunat” despre care se vorbeşte în versetul anterior. Pentru că, fiind Fiul lui Dumnezeu, El are, prin moştenire, numele Tatălui care este Dumnezeu. Un nume cu atât de “mult mai minunat” decât al îngerilor cu cât Dumnezeu este mai pe sus ca ei.

Această precizare a poziţiei şi naturii lui Hristos, continuă şi mai departe: “Şi când duce iarăşi în lume pe Cel Întâi născut, zice: “toţi îngerii lui Dumnezeu să I se închine!“ Aşadar, El este într-o poziţie superioară îngerilor, încât aceştia Îl venerează. Îl venerează în acord cu voinţa lui Dumnezeu, pentru că, prin natură, Hristos este Dumnezeu.

Acest gând al contrastului puternic între Hristos şi îngeri este discutat şi în continuare: “Şi despre îngeri zice: ‘Din vânturi face îngeri ai Lui; şi dintr-o flacără de foc, slujitori ai Lui’; pe când Fiului I-a zis: “Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci;”

Şi iarăşi: “Toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate; Tu ai iubit neprihănirea şi ai urât nelegiuirea; de aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai pe sus decât pe tovarăşii Tăi.“ 

Şi din nou, adresându-Se Fiului, Tatăl spune: ”La început, Tu, Doamne, ai întemeiat pământul; şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale. Ele vor pieri, dar Tu rămâi; toate se vor învechi ca o haină; le vei face sul ca pe o manta şi vor fi schimbate; dar Tu eşti acelaşi şi anii Tăi nu se vor sfârşi.”

Observaţi contrastele de aici şi citiţi în ele natura lui Isus. Cerurile vor pieri, dar El rămâne. Ele se vor învechi, dar anii Lui nu se vor sfârşi. Cerurile vor fi schimbate, dar El este acelaşi. Toate acestea arată că El este Dumnezeu.

Şi, în plus, referitor la diferenţa dintre Hristos şi îngeri: “Şi căruia din îngeri i-a zis El vreodată: ‘Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut al picioarelor Tale?’ Nu sunt oare toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea?”

Astfel, în primul capitol din Evrei, Hristos este prezentat ca fiind superior îngerilor, ca Dumnezeu. Cu atât mai pe sus de îngeri, cu cât este Dumnezeu. Mai pe sus de îngeri pentru că El este Dumnezeu.

În primul capitol din Evrei, Isus este descoperit ca Dumnezeu, cu numele de Dumnezeu pentru că natura Lui este de Dumnezeu. Şi aşa este El, în totalitate Dumnezeu, pentru că este chiar “întipărirea Fiinţei” lui Dumnezeu.

Acesta este Hristos Mântuitorul, Duh din Duhul, Fiinţă din Fiinţa lui Dumnezeu.

Este esenţial de ştiut aceasta din primul capitol din Evrei, pentru a vedea care este natura Lui, descoperită în capitolul doi din Evrei, ca om.

...

Intro 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Concluzie